Ioan Stanomir, profesor de drept constituțional, arată că derapajele Curții Constituționale vin din două motive: conflictul între puteri, o prevedere constituțională criticabilă și modalitatea subiectivă de numire a judecătorilor constituționali.
Ioan Stanomir, profesor de drept constituțional, arată că derapajele Curții Constituționale vin din două motive: conflictul între puteri, o prevedere constituțională criticabilă și modalitatea subiectivă de numire a judecătorilor constituționali.
Puterea PSD-ALDE avea toate motivele să își dorească îndepărtarea Laurei Kodruţa Koveşi de la şefia DNA. Direcţia a instrumentat sau instrumetează dosarele a numeroşi politiceni ai coaliţiei.
După 18 luni de la câștigarea alegerilor, Dragnea a acumulat o putere politică mai mare decât președintele României. Klaus Iohannis a devenit un spectator obligat să semneze ceea ce îi trimit un Parlament și un Guvern aflate sub autoritatea șefului PSD.
Oficiali din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) s-ar fi implicat în eforturile PSD de a transporta participanți la mitingul din București, programat sâmbătă, 9 iunie, prin presiuni asupra firmelor de transport din mai multe județe.
Birourile reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au hotărât ca parcările Parlamentului să fie folosite sâmbătă pentru maşinile parlamentarilor şi invitaţilor care vor participa la mitingul organizat de PSD-ALDE.
Romanița Iordache, expertă în drepturile omului și membră a rețelei European Equality Law Network, înființată de Comisia Europeană, arată cum va afecta decizia CJUE legislația românească.
Curtea Constituţională a României a respins, marţi, ca inadmisibilă sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis referitoare la modificarea Legii 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, au declarat pentru Agerpres surse din CCR.
UPDATE: CJUE a decis, marți, că persoanele de același sex căsătorite se bucură de aceleași drepturi ca și persoanele căsătorite de sexe diferite, în țările membre ale Uniunii Europene, în ceea ce privește libera circulație.