Sindicatele din Sănătate au obținut o victorie în instanță, prin suspendarea de urgență a procedurilor administrative legate de noua lege a salarizăriii bugetarilor.
Sindicatele din Sănătate au obținut o victorie în instanță, prin suspendarea de urgență a procedurilor administrative legate de noua lege a salarizăriii bugetarilor.
Un avocat și fost membru al Consiliului Superior al Magistraturii, îl acuză pe președintele Nicușor Dan că nu își îndeplinește una dintre obligațiile fundamentale prevăzute de Constituție: desemnarea unui candidat pentru funcția de prim-ministru.
Ionel Bogdan, purtătorul de cuvânt al PNL, spune despre comisia de criză care a fost propusă de preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, că este „o nouă invenţie marca PSD”.
Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat legea privind instituirea anului 2026 ca Anul Statelor Unite ale Americii în România, iniţiată de mai mulţi parlamentari de la AUR.
Tribunalul București a amânat dezbaterile în cazul cererii PNL privind aprobarea noului statut al partidului aprobat la Congresul Extraordinar din 21 iunie, după ce două judecătoare au făcut pe rând cerere de abținere.
Eurodeputatul liberal Siegfried Mureșan spune despre Florin Manole că a eșuat, ca ministru al Muncii, să prezinte Legea salarizării, în timpul mandatului său.
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu spune că, deși scenariul alegerilor anticipate nu a fost discutat și agreat în interiorul PNL, ar putea fi până la urmă soluția finală, având în vedere că partidele nu reușesc să ajungă la o înțelegere.
Călin Georgescu a revenit tot mai vizibil în spațiul public, prin deplasări în țară și apariții atent organizate, în timp ce România traversează o nouă perioadă de instabilitate politică. Mișcările sale pot indica pregătirea unei viitoare confruntări electorale.