Voiculescu despre PSD: Este un partid anacronic și face comisie de anchetă aiurea

DE Andrei Mocanu | Actualizat: 29.03.2021 - 16:27
Voiculescu despre PSD: Este un partid anacronic și face comisie de anchetă aiurea. Foto Inquam Photos/Octav Ganea
Voiculescu despre PSD: Este un partid anacronic și face comisie de anchetă aiurea. Foto Inquam Photos/Octav Ganea

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat luni că PSD este un partid „anacronic" şi a subliniat că o comisie de anchetă, cum au propus social-democraţii în cazul datelor pandemiei de COVID-19, se face atunci când lucrurile „nu sunt clare”.

SHARE

„Vorbim despre un partid anacronic, care a demonstrat în ultimii ani ceea ce ştie şi ceea ce vrea să facă. Unii dintre oamenii care vorbesc acum, acum mai puţin de un an, spuneau că nu există virusul, vorbeau împotriva folosirii măştii sau făceau parte din nişte comisii care ar fi trebuit să ia măsurile despre care vorbim astăzi.

Respectiv, dacă vreţi, domnul Rafila ştia foarte bine cum se calculează lucrurile, nu au fost secrete, dar da, anumite lucruri, inclusiv modul în care calculăm incidenţa sau anumiţi indicatori se pot îmbunătăţi pe parcurs, vorbim de o îmbunătăţire şi nimic mai mult. (...) O comisie o faci atunci când vrei să cercetezi ceva ce nu este cât se poate de clar.

Citește și: Surse: Miniștrii Turcan, Bode și Cîmpeanu s-au plâns în B.Ex. al PNL că nu sunt susținuți de partid

Or, cifrele sunt cât se poate de clare, modul de calcul este cât se poate de clar, l-am explicat în mai multe rânduri, am explicat de ce actuala formulă de calcul este cea corectă şi restul sunt pur şi simplu fabulaţii în jurul a ceva ce este foarte clar: nişte cifre şi nişte formule care sunt publice şi au fost publice dintotdeauna", a spus Voiculescu la Parlament.

El a subliniat că modul de calcul al incidenţei cazurilor de COVID-19 a fost îmbunătăţit.

„Dacă lucrurile ar fi fost perfecte, nu aş fi propus schimbarea. Cred că acum incidenţa este folosită aşa cum se cuvine", a adăugat ministrul Sănătăţii.

Biroul Permanent Naţional al PSD a decis depunerea unei solicitări privind înfiinţarea unei comisii parlamentare de anchetă referitoare la "falsificarea" datelor pandemiei de COVID-19, a anunţat, luni, preşedintele partidului, Marcel Ciolacu.

Citește și: Florin Iordache, salariu de 22.000 lei/ lună. Asimilat unui ministru, are mașină, secretară, diurne

„Am decis, astăzi, în Biroul Permanent Naţional, depunerea solicitării privind înfiinţarea unei comisii parlamentare de anchetă care priveşte falsificarea datelor pandemiei.

Pandemia este o problemă de siguranţă naţională, iar difuzarea de informaţii false pe această temă este extrem de gravă şi penală. Sper ca USR să nu închidă ideea de transparenţă şi să voteze înfiinţarea acestei comisii, altfel USR este părtaş la aceste falsificări", a declarat Ciolacu după şedinţa PSD. 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te