El critică refuzul parlamentarilor PSD-ALDE de a merge în vizită la unitatea SRI care se ocupă de interceptări.
Newsweek România: A efectuat comisia SRI vreun control la unitatea care se ocupă de interceptări?
Lucian Stanciu Viziteu: Nu a făcut niciun control la vreo unitate care se ocupă cu interceptări sau la unitatea care se ocupă de apărarea Constituţiei. Majoritatea PSD-ALDE a refuzat, deși am solicitat.
De ce?
Inițial, am crezut că refuzul majorității PSD, ALDE și UDMR era bazat pe incompetență. Am înțeles că vedeau comisia ca o tribună pentru persoane certate cu legea, cu scopul de a asigură marfă televiziunilor de propagandă controlate de socialiști. Astăzi sunt sigur că refuză să facă un control real la SRI pentru că am putea descoperi că poveștile lor cu James Bond care îi ascultă de sub pat sunt exact asta, niște povești. Fug de unitățile de interceptări că dracul de tămâie, de teamă că propaganda lor s-ar putea prăbuși. Încerc să scot la iveală minciunile lor pentru că ceea ce fac afectează direct securitatea națională. Nu te poți juca cu instituții fundamentale decât dacă ești angajat full-time să faci jocurile unei puteri străine.
___________________________________________________
Citește și:
Cum te ascultă oficialii britanici
Mitul „milioanelor de români interceptați“
___________________________________________________
Cum ați defini atitudinea majorității din comisie față de SRI?
Nu sunt mulțumit de profesionalismul lor și aș spune, cu regret, nici de faptul că au ales să nu fie liberi. Oamenii trimiși de PSD, ALDE și UDMR în această comisie preferă să slujească interesul șefilor lor și nu interesul public. În afară de doi-trei care acționează ca niște cerberi pentru a duce votul în direcția dorită, ceilalți sunt dezinteresați. Nu își doresc să înțeleagă cum funcționează serviciile pe care teoretic le controlăm.
PSD va încerca să exercite un control mai puternic asupra SRI?
Evident. Ăsta e PSD: nu mai fac diferență între instituțiile de partid și cele de stat, vor să le controleze pe toate. În această perioadă au fost abuzuri, un exemplu fiind atunci când au forțat demisia unui ofițer SRI, deși politica de cadre aparține directorului instituției, nu comisiei. E absurd și ilegal. Chiar dacă nu controlează politic instituțiile de securitate, PSD le influențează enorm activitatea, prin intermediul bugetului. Se plâng că nu au bani de operațiuni, nu-i ascultă nimeni. Când se uită la SRI, pesediștii văd doar suspecți de corupție ascultați. Un om normal vede și terorism, și mafie, și crimă organizată, și apărarea Constituției, și securitatea energetică, și spionaj rusesc.
Ar fi mai democratică o autoritate națională pentru interceptări, cum vrea PSD?
Nu. Comisiile parlamentare au toată libertatea legislativă să poată verifica la sânge cum se fac aceste mandate de securitate națională și dacă prevăd suficiente garanții. Este o ipocrizie să spui că sunt abuzuri fără să fi fost o singură dată în control la unitățile tehnice. Povestea autorității naționale de interceptări este hilară. Ideea a fost lansată acum aproape un deceniu, iar atunci Tăriceanu s-a împotrivit pe motiv că va face poliție politică. Astăzi, Tăriceanu e cel mai mare susţinător, alături de PSD. Eu aș agrea ideea pentru că ar putea degreva multe instituții de propaganda mincinoasă că ar face ilegalități. Cu o condiție, să nu fie condusă de persoane numite de Parlament. Să aibă o conducere numită de CSM, de exemplu. Să aibă un control parlamentar, dar conducerea să fie asigurată apolitic.
Credeți că DNA a abuzat de utilizarea mijloacelor de interceptare tehnică?
Nu aveau cum. Orice mandat de supraveghere tehnică este solicitat de un procuror, aprobat de un superior ierarhic și apoi autorizat de un judecător de drepturi și libertăți civile. Există mai multe filtre. Cei din PSD ar vrea să aibă o imunitate supremă, să nu îi atingă nimeni. Îmi pare rău pentru ei, dar nu se mai poate. Pesediştii au avut destulă vreme de huzur, de când au venit pe tancurile sovietice și până la Iliescu.