Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat miercuri că a avut o convorbire telefonică cu Donald Trump în care s-a discutat despre posibilitatea unei încetări a focului între Kiev și Moscova pentru o perioadă de 30 de zile.
Trump a susținut propunerea și a avertizat că Statele Unite vor impune sancțiuni Rusiei în cazul în care acordul nu este respectat.
Trump cere un armistițiu necondiționat în Ucraina și amenință Rusia cu sancțiuni dure dacă refuză
„Am discutat despre necesitatea unor eforturi suplimentare pentru pace, în special măsuri concrete care pot fi luate. Președintele Trump a întrebat despre situația de pe câmpul de luptă și l-am informat pe scurt despre ea. Ucraina este pregătită pentru o încetare a focului de 30 de zile începând chiar de astăzi”, a declarat Zelenski.
Acesta a precizat că Ucraina este deschisă la negocieri „în orice format”, dar a subliniat că Rusia trebuie „să-și arate seriozitatea intențiilor” printr-o „încetare completă și necondiționată a focului”.
Citește și: Trump nu mai crede într-un acord de pace între Rusia și Ucraina: „Există o ură uriașă între ei”
Trump: „SUA vor impune sancțiuni dacă armistițiul nu e respectat”
După discuția cu liderul de la Kiev, Donald Trump a publicat un mesaj pe propria platformă socială în care a cerut un armistițiu de 30 de zile și a atras atenția asupra consecințelor unei eventuale încălcări a acordului.
„Discuțiile cu Rusia/Ucraina continuă. SUA solicită, în mod ideal, un armistițiu necondiționat de 30 de zile. Sperăm că se va respecta un armistițiu acceptabil și ambele țări vor fi trase la răspundere pentru respectarea caracterului sacru al acestor negocieri directe. Dacă armistițiul nu este respectat, SUA și partenerii săi vor impune noi sancțiuni”, a scris Trump.
El a adăugat că „mii de tineri soldați mor săptămânal” și că este timpul ca acest lucru să se oprească.
„Și eu vreau, și Statele Unite ale Americii vor, de asemenea”, a transmis fostul președinte, afirmând că este pregătit să se implice personal în procesul de pace.
Citește și: Donald Trump se simte înșelat de Vladimir Putin: „Încetează focul şi semnează pacea cu Ucraina”
„Totul se poate realiza foarte rapid și voi fi disponibil în orice moment dacă este nevoie de serviciile mele", a declarat Trump, potrivit Antena 3.
Armistițiu simbolic din partea Rusiei, dar atacurile continuă
Conversația dintre cei doi lideri vine cu doar două zile înainte de parada militară organizată la Moscova, pe 9 mai, de Ziua Victoriei.
La ceremonii participă și președintele Chinei, Xi Jinping, într-un gest simbolic de susținere pentru Vladimir Putin.
În același timp, presa rusă a relatat că joi a intrat în vigoare un armistițiu de trei zile ordonat de președintele rus, cu ocazia marcării a 80 de ani de la victoria asupra Germaniei naziste.
Totuși, autoritățile de la Kiev acuză că forțele ruse au bombardat orașul Sumî folosind bombe ghidate, chiar în prima zi a presupusului armistițiu, potrivit CNN.