Carmen Dan a scăpat la limită de scandalul uriaș în care se află zilele acestea Ministerul de Interne, dându-și demisia pe 15 iulie, după ce a aflat că Viorica Dăncilă vrea oricum să o remanieze.
Dar contribuția sa la dezastrul de la această instituție esențială a statului român e esențială. Fostul ministru Carmen Dan nu a alergat după violatori, criminali, indivizi certați cu legea, ci după cei care au votat în străinătate, protestatarii din 10 august și cei de la mitingurile PSD. A încurajat modificările la Codurile penale făcute în favoarea infractorilor. O listă a „dujmanilor” duamnei Dan arată astfel:
1. Protestatarii „plătiți” din 10 august. „Cetatenii Romaniei, mai ales participantii de buna credinta la aceste manifestatii, au dreptul sa stie intreg adevarul din spatele acestor miscari de strada, cine sunt autorii manipularilor si intoxicarilor publice, cine a platit si cu scop real s-a urmarit provocarea unei reactii emotionale impotriva institutiilor statului roman si a ordinii constitutionale”, spunea Dan.
2. Votanții de la europarlamentare. „Sunt absolut sigură că domnul preşedinte (Klaus Iohannis n.r.) ştie foarte bine cum stau lucrurile. Am sesizat BEC cu privire la închiderea, corelarea proceselor verbale despre referendum. Erau informaţii pe care le primeam în centrul operativ. Am realizat că este important să transmitem aceste date şi către BEC. Am închis ziua cu peste 9.200 de semnalări de vot multiplu", a susţinut Dan, citată de Agerpres
3. Dușmanii lui Dragnea. „Bineînțeles că iau în calcul această posibilitate (de a-l vizita la pușcărie -n.r.). Eu nu sunt din categoria celor care se dezic. În ultima vreme, am văzut destui, din păcate, chiar din partid, care se dezic de ceea ce a fost înainte. Eu nu mă așteptam la caeastă condamnare”, a spus Carmen Dan la Antena 3.
4. Neplătitorii de amenzi. Peste jumătate de milion de români care au primit diverse amenzi și nu le-au achitat ar putea să ajungă după gratii. Potrivit unui proiect inițiat de șefa Ministerului de Interne, Carmen Dan, cei care nu își achită sancțiunile și refuză să facă muncă în folosul comunității pot merge la închisoare de la 3 luni la doi ani.
5. Protestatarii din Târgoviște. Carmen Dan susține că „s-a exagerat în mod intenționat" în ceea ce privește impunerea unei parole pentru a intra în Târgoviște în timpul mitingului”. „Nu ministrul dispune măsurile de ordine publică, ele sunt dispuse de comandanții poliției și jandarmeriei.
S-au dispus măsuri de restricționare a accesului în zona în care se desfășura o adunare publică, un miting cu caracter electoral de către organizatori și accesul a fost restricționat doar pentru acea zonă care era autoritate și era legal. Mai mult decât atât cred că s-ar fi putut găsi o formulă mai bună pentru accesul persoanelor autorizate să participe la acea adunare”, a declarat Carmen Dan, citată de Mediafax.
6. Protestatarii din Iași și Galați. "Asistăm la acutizarea unor atitudini agresive şi faptul acesta ne determină şi pe noi să tratăm cu toată exigenţa aceste abordări şi vreau să anunţ că vom fi foarte hotărâţi să sesizăm orice încălcare a legii de fiecare dată când vom constata că am depăşit acest plan al exprimării într-un mod civilizat, autorizat şi legal. Am solicitat rigoare în aplicarea legii, transparenţă şi exigenţă tuturor structurilor din minister care au competenţe în planul ordinii publice", a declarat Carmen Dan, citată de Agerpres. 23 de protestatri, printre care și unul în scaun cu rotile, s-au ales cu dosare penale.
7. Subordonații insubordonați. Comisarul-şef Radu Gavriş a atras atenţia că anchetele vor fi îngreunate şi infractorii periculoşi vor fi greu de prins, dacă Codul Penal va fi schimbat în forma propusă acum de parlamentari. Este obligaţia şefilor poliţiei române să verifice dacă avea permisiunea de a da interviu, spune Carmen Dan.
„Nu, nu se face o anchetă. Este un polițist care și-a exprimat un punct de vedere, repet, nu i-am dat eu acel mandat. Eu cred că rigorile acestei funcții impun o anumită reținere. Cred că polițiștii trebuie să se țină departe de sfera politică și din punctul meu de vedere atât timp cât și-a expus public o părere personală, fiind cunoscut ca un bun profesionist, ca un bun specialist, și-a adus singur un de serviciu”, a spus Dan. După un an:„Spun că aștept din partea Serviciului Omoruri, pentru că aștept ca șeful acestui serviciu să facă un pas în spate”, a zis Dan.
8. Magistrații. Carmen Dan spune că judecătorii şi procurorii încalcă legea prin suspendarea activităţii lor. „Eu sper să depăşim această perioadă şi toată lumea să înţeleagă că toate categoriile profesionale trebuie să îşi exercite atribuţiile cu responsabilitate. Eu nu ştiu dacă este salutar că o categorie care este ţinută în primul rând de respectarea legii este prima care o încalcă”.
9. „Agenturile” care i-au montat un microfon în priză. „Am găsit în locuinţa mea un dispozitiv care, după prima verificare, pare un dispozitiv de înregistrare audio (...) într-una dintre camerele din apartamentul în care locuiesc. Înţeleg că s-a înregistrat un dosar penal”, anunţa ministrul Carmen Dan. Anchetatorii spun că microfonul nu funcţiona şi a fost instalat de doi bărbaţi chemaţi tocmai pentru a verifica dacă în apartamentul închiriat de ministrul de Interne în Bucureşti există tehnică de înregistrare.
10. Balena albastră. „Pe mine în mod sigur - şi sunt convinsă că nu numai pe mine - mă îngrijorează extraordinar de tare acest fenomen. Nu am stabilit o legătură între acest joc şi cazurile cu care ne-am confruntat. Recomandarea mea foarte fermă e ca împreună, părinţi şi educatori, pentru că vorbim şi de mediul educaţional, să se concentreze şi să supravegheze foarte atent comportamentul elevilor şi copiilor noştri pentru că, iată, e un fenomen care deja ne îngrijorează”, a declarat Carmen Dan.