vineri 12 decembrie
EUR 5.0904 USD 4.3406
Abonează-te
Newsweek România

PSD se opune tăierilor de salarii. Anunțul lui Sorin Grindeanu după ședința partidului

Data publicării: 19.11.2025 • 15:28 Data actualizării: 19.11.2025 • 17:09
Sorin Grindeanu la Congresul PSD - Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Sorin Grindeanu la Congresul PSD - Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

PSD nu este de acord cu tăierile de salarii la bugetari. Decizia a fost luată în ședința de miercuri. Grindeanu spune că discuţiile pe administraţia centrală nu au fost închise, în coaliţie.

Sorin Grindeanu, a declarat, după şedinţa conducerii partidului, că PSD nu susţine tăierea şi reducerea salariilor în sectorul bugetar, votul fiind unanim în forul statutar.

Pe de altă parte, liderul PSD susține că discuţiile pe administraţia centrală nu au fost închise, în coaliţie.

 

PSD se opune tăierilor de salarii. Anunțul lui Sorin Grindeanu după ședință

„Discuţiile pe administraţia centrală nu au fost închise, ca să clarificăm, în coaliţie. Noi azi am făcut, aşa cum am spus, un Birou Permanent Naţional şi am cerut părerea colegilor mei, legat de acest subiect.

 Am cerut un vot, votul a fost unanim, PSD-ul nu susţine tăierea şi reducerea salariilor în sectorul bugetar. Pe scurt, despre asta este vorba, votul a fost unanim. A, că vom discuta de comasări de instituţii, de deconcentrate, de lucruri care ţin de o eficientizarea aparatului central, da, asta susţinem”, a anunţat preşedintele PSD, după şedinţa conducerii partidului.

El a precizat că suma pe care ar economisi-o statul, dacă ar aplica reducerea de cheltuieli cu 10%, este undeva la 10 miliarde și ar pute afi obținură în alt mod şi nu e nevoie să tăiem salariile profesorilor, a medicilor, a poliţiştilor, a cadrelor militare.

„Eu cred că pot fi găsite soluţii care să ducă la comasări de instituţii, fără a disponibiliza oameni. Vă dau un exemplu, care eu cred că e foarte bun. CNAIR şi CNIR. A fost nevoie prin PNRR, pentru că altfel n-aş fi făcut la Ministerul Transporturilor să mai îmfiinţez o instituţie, CNIR-ul, dar PNRR-ul ne-a spus, domnule, mai trebuie să faceţi o instituţie, CNIR. Şi ce-am făcut?

 Am luat o parte din CNAIR, din angajaţii din CNAIR, n-am angajat alţii noi, i-am luat şi am făcut o nouă instituţie. Dar cheltuielile, să ştiţi că sunt mai mari, decât dacă ar fi rămas una singură, cu acelaşi număr de angajaţi, cu un singur şef, nu cu doi şefi, nu cu structuri de conducere, nu cu sedii diferite, nu cu eventuale structuri în teritoriu diferite, cu şef de direcţii judeţene.

Poate că în unele locuri, atunci când se va ajunge la suprapunere şi vor fi dublări de atribuţii, s-ar putea să se ajungă inclusiv la eventuale reduceri de personal. Dar eu cred că astea sunt excepţii”, a menţionat liderul PSD.

„În această perioadă, pe argumentele pe care le-am spus şi mai devreme, economice, pe care nu le poate contesta nimeni, viaţa românilor este mai rea, mult mai rea decât anul trecut. Dacă statul vine în acest moment şi mai reduce încă o tură şi taie salariile, asta nu este o măsură pe care PSD-ul să o susţină.

De aceea, cred că trebuie să găsim şi sunt convins că voi găsi înţelegere şi la partenerii din coaliţie, să găsim alte metode şi nu tăierea de salarii. PSD nu susţine acest lucru”, a afirmat Grindeanu.

„Eu cred că şi premierul doreşte acelaşi lucru, să avem reduceri de cheltuieli. Dacă adunăm şi administraţia locală, acolo vorbim de 1,3 miliarde ajungem undeva în jur de 12 miliarde. Această sumă, evident că poate fi redusă din alte cheltuieli decât din tăierea de salarii.

 Şi la buget, atunci când vom discuta bugetul, filă cu filă, minister cu minister, cu restructurările cu care PSD-ul este de acord, pe ce înseamnă aparatul central, pe ce înseamnă deconcentrate şi nu renunţăm la aceste lucruri care sunt absolut necesare, vom găsi suma echivalentă, dar nu tăierile de salarii”, a spus Grindeanu.

Mai multe articole din secțiunea Politică
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră