joi 24 septembrie
EUR 5.2770 USD 4.6395
Abonează-te
Newsweek România

Sorin Grindeanu critică propunerea ca Siegfried Mureșan să fie premier: „Am așteptat programul de guvernare”

Data publicării: 24.09.2026 • 18:02
Sorin Grindeanu Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Sorin Grindeanu Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a criticat propunerea ca Siegfried Mureșan să ocupe funcția de premier. Liderul social-democrat spune că nu a văzut până acum un program de guvernare și consideră propunerea „o glumă”.

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, după întâlnirea regională cu organizaţiile PSD din Oltenia, care a avut loc la Craiova, că a fost o discuţie pe situaţia la zi, unde a prezentat tabloul situaţiei politice centrale, posibilele soluţii de după, dacă o să avem în guvern sau dacă intrăm în alegeri anticipate.

”Aleşii locali, fiindcă 90% din cei care au participat astăzi în această sală sunt aleşi locali, au problemele pe care le cunoaştem cu toţii, au nevoie de rectificare, bugetele de funcţionare la multe autorităţi locale au nevoie de sume în plus.

Sorin Grindeanu critică propunerea ca Siegfried Mureșan să fie premier: „Am așteptat programul de guvernare”

Sunt lucruri pe care trebuie să le facem, sunt lucruri care dacă nu vor fi făcute şi dacă nu vom avea un guvern, vor duce probabil la un blocaj enorm în România”, a menţionat preşedintele PSD.

Citeşte şi: Dragoș Pîslaru îl acuză pe Grindeanu de „dublu standard” după cererea de demisie adresată lui Mureșan

Sorin Grindeanu a arătat că s-ar fi aşteptat azi să discute împreună cu colegii din sală despre programul de guvernare pe care l-a propus prim-ministru desemnat Siegfried Vasile Mureşan, conform News.ro.s

”Din păcate, n-am avut ce să le prezint colegilor, fiindcă n-am văzut niciun program de guvernare până acum. Eu am făcut apel la toţi colegii mei să treacă peste poate o pornire absolut firească şi omenească de a critica din start orice vine dinspre Siegfried Mureşan, ca răspuns la tot ceea ce a făcut Siegfried Mureşan cel puţin peste vară, când şi-a tocit buricele degetelor la tastatură înjurând la PSD.

Am trecut peste această etapă şi nu e importantă pentru români. Şi am aşteptat să avem discuţii serioase legate de un program de guvernare.

Am aşteptat ieri la Parlament ore bune, am aşteptat ieri după masă şi am anunţat că sunt la sediul partidului împreună cu alţi colegi să discutăm serios despre program de guvernare, am aşteptat degeaba. Am aşteptat azi dimineaţă, iarăşi, să ne fie trimis acest program de guvernare. Până la această oră n-am absolut nimic”, a arătat liderul PSD.

Citeşte şi: Președintele PSD, Sorin Grindeanu critică nominalizările pentru funcția de premier făcute de Nicușor Dan

Sorin Grindeanu a mai spus că ceea ce am spus de la început, că pare o glumă această propunere, pare a fi adevărul.

”Eu cred că nu-şi doreşte să fie prim-ministru domnul Siegfried Mureşan, fiindcă dacă şi-ar fi dorit să fie prim-ministru, ar fi tratat altcumva lucrurile. Cel puţin, până acum, nu ne-a dovedit că îşi doreşte acest lucru”, a mai spus el.

Mai multe articole din secțiunea Politică
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră