joi 23 iulie
EUR 5.2389 USD 4.5931
Abonează-te
Newsweek România

Senatorii plecați de la PACE la PNL au amuțit. Nu răspund la întrebări despre funcții, bani și traseism

Data publicării: 01.07.2026 • 07:37 Data actualizării: 01.07.2026 • 07:39
Ștefan Borțun - Foto: FB
Ștefan Borțun - Foto: FB

Senatorii Dorin-Silviu Petrea și Ștefan Borțun, care au trecut de la grupul PACE – Întâi România la grupul parlamentar al PNL exact în mijlocul negocierilor pentru o nouă majoritate, refuză să răspundă unor întrebări despre funcții, promisiuni politice, locuri eligibile etc

Senatorii Dorin-Silviu Petrea și Ștefan Borțun, plecați din grupul parlamentar PACE – Întâi România și afiliați grupului PNL din Senat, nu au răspuns întrebărilor transmise de Newsweek România privind motivele reale ale transferului politic, negocierile purtate cu liberalii și posibilele avantaje primite în schimbul acestei mutări.

Citește și: Un traseist care trăia din păcănele conduce PACE. Șeful „Uniți pentru România” avea 400€/lună. Votează Veștea

Senatorii plecați de la PACE la PNL au amuțit. Nu răspund la întrebări despre funcții, bani și traseism

Cei doi și-au anunțat luni, 29 iunie 2026, în plenul Senatului, demisia din grupul PACE – Întâi România și trecerea la PNL. Mutarea a avut loc într-un moment politic sensibil, cu doar câteva zile înainte de vacanța parlamentară și în pline negocieri pentru conturarea unei majorități capabile să susțină un nou guvern.

Potrivit fișelor oficiale de pe site-ul Senatului, Dorin-Silviu Petrea figurează acum ca membru afiliat al Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal, fără formațiune politică menționată. Același statut apare și în cazul senatorului Ștefan Borțun.

Întrebări trimise. Răspunsuri: zero

Newsweek România le-a transmis celor doi senatori o solicitare oficială de punct de vedere, cu termen de răspuns până marți, 30 iunie 2026.

Citește și: Petrișor Peiu, în Consilii de Administrație la firme românești. Unele s-au privatizat, altele au falimentat

Întrebările au vizat subiecte de interes public: dacă trecerea la PNL a fost una doctrinară sau negociată, dacă au primit funcții în organizațiile județene ale PNL, dacă li s-au promis locuri eligibile la următoarele alegeri parlamentare, dacă au negociat poziții în grupul parlamentar ori în comisiile Senatului și dacă au existat promisiuni pentru rude, apropiați, consilieri sau oameni din anturajul politic.

Citește și: Senatorul care poate decide soarta guvernului. A trăit cu 500 lei salariu și 51.000 lei luați la păcănele

Cei doi senatori au fost întrebați și dacă au primit ori li s-au promis bani, finanțări de campanie, sprijin financiar, contracte publice, sponsorizări mascate sau alte foloase materiale pentru afilierea la PNL.

Newsweek România le-a solicitat, de asemenea, să clarifice zvonurile vehiculate în mediul politic privind presupuse sume de ordinul a 500.000 de euro pentru parlamentari care ar trece la PNL.

Aceste informații nu sunt prezentate ca fapte probate, ci ca zvonuri politice asupra cărora cei vizați aveau ocazia să ofere o negare clară, publică și verificabilă.

Până la ora publicării acestui articol, nici Dorin-Silviu Petrea, nici Ștefan Borțun nu au transmis răspunsuri.

Trecerea la PNL ridică problema dublului limbaj

Cazul celor doi senatori scoate la iveală o problemă mai largă: dublul limbaj al partidelor care, public, denunță politicienii veniți din zona suveranist- extremistă, dar, în practică, le primesc voturile și chiar îi integrează în propriile grupuri parlamentare atunci când aritmetica puterii o cere.

Grupul Întâi România a fost prezentat, încă de la formare, drept un pol parlamentar compus din aleși proveniți din SOS România, POT și AUR, cu o orientare suveranistă, dar declarată pro-europeană. În iunie 2025, Dorin-Silviu Petrea anunța formarea acestei construcții politice și vorbea despre un „pol suveranist, dar cu viziuni europene”.

PNL, în schimb, își asumă oficial o identitate liberală, pro-europeană și pro-atlantică.

PACE a fost de partea moțiunii care a dat jos Guvernul Bolojan

În mod ironic, guvernul condus de liberalul Ilie Bolojan a fost demis printr-o moțiune de cenzură inițiată de PSD, AUR și PACE – Întâi România. Moțiunea a trecut cu 281 de voturi „pentru”, patru voturi „împotrivă” și trei voturi anulate.

După adoptarea moțiunii, prim-vicepreședintele PNL Ciprian Ciucu a transmis public că „moțiunea suveranistă, antieuropeană a trecut” și că PNL merge mai departe cu Ilie Bolojan.

„Nu încurajez traseismul politic, dar…”

Liderul PNL Ilie Bolojan a explicat anterior, într-o intervenție publică, faptul că mai mulți parlamentari neafiliați aleși pe listele AUR, SOS, POT și PSD s-au alăturat grupului parlamentar al PNL. Bolojan a spus că nu încurajează traseismul politic, dar a invocat nevoia de predictibilitate în Parlament și faptul că un număr important de parlamentari nu se mai regăsesc pe listele pe care au fost aleși în 2024.

Această explicație poate fi utilă pentru aritmetica parlamentară. Dar nu răspunde problemei morale.

Ce ascunde tăcerea celor doi senatori?

Newsweek România nu a primit răspuns la întrebarea dacă Dorin-Silviu Petrea și Ștefan Borțun au negociat funcții în organizațiile județene ale PNL.

Nu a primit răspuns nici la întrebarea dacă li s-a garantat un loc eligibil la următoarele alegeri parlamentare.

Nu au explicat dacă vor primi funcții în grupul parlamentar PNL din Senat sau în comisiile parlamentare.

Nu au spus dacă au negociat posturi pentru apropiați — soții, frați, cumnați, rude, consilieri, colaboratori politici sau persoane din anturaj — în administrația locală, centrală, companii de stat sau instituții publice.

Nu au precizat nici cu cine au negociat trecerea la PNL: lideri centrali, lideri județeni, parlamentari, intermediari politici sau persoane din afara partidului.

Și, poate cel mai important, nu au oferit nicio negare publică în legătură cu suspiciunile privind posibile foloase materiale sau promisiuni financiare.

Problema nu este doar plecarea. Problema este lipsa de transparență

Schimbarea grupului parlamentar nu este, în sine, ilegală.

Constituția și regulamentele parlamentare permit aleșilor să se afilieze altor grupuri, iar traseismul parlamentar a devenit o practică frecventă în politica românească. Înfierată de toți jucătorii politici dar folosită în același timp de toți jucătorii politici.

Newsweek România va publica de îndată punctele de vedere ale senatorilor Dorin-Silviu Petrea și Ștefan Borțun în cazul în care acestea vor fi transmise.

Mai multe articole din secțiunea Politică
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră