“Premierul Cîţu are curajul, exact ca Mancini, marele antrenor al Italiei, care şi-a dus echipa în finală, să îi schimbe la o adică pe Chiellini sau pe Immobile, fără prea multe discuţii, pentru că echipa trebuie să funcţioneze şi pentru că noi i-am dat încrederea noastră pentru a duce această ţară, acest guvern, acest partid spre o guvernare de opt ani”, a afirmat Rareş Bogdan, vineri, la conferinţa de alegeri de la organizaţia judeţeană Vâlcea.
El a încercat să îi liniştească pe liberali, precizând că disputele interne sunt normale, că aşa se întâmplă în perioada alegerilor şi în Italia, Franţa şi SUA.
“Vă invit în primul rând să fiţi liniştiţi că nu se întâmplă nimic grav, asta este peste tot în lume, dacă urmăriţi ce se întâmplă în Italia, Franţa sau primaries-ul din zona republicană, a fost întotdeauna la fel sau chiar mult mai agitat, nimeni nu va duce la războaie iremediale, eu salut şi îl îmbrăţişez cu aceeaşi căldură pe Ludovic Orban, chiar dacă facem parte din platforme diferite sau cu Florin Cîţu, vorbescu Violeta Alexandru fără probleme sau cu Ionel Dancă şi colaborez excelent cu Dan Vâlceanu sau colegii meu şi vă asigur că aşa va rămâne şi după 26 atunci când la Camera Deputaţilor e absolut normal să rămână Ludovic Orban, iar Florin Cîţu să devină în afara de premier al României pentru următorii trei ani şi jumătate – pentru că nu veţi vedea în următorii trei ani şi jumătate vreun eveniment de învestitură de Guvern la Cotroceni, rămâne acest Guvern cu Florin Cîţu premier în fruntea sa – şi sigur preşedinte şi în Modrogran”, a transmis Rareş Bogdan.
Klaus Iohannis a semnat joi decretul pentru revocarea lui Alexandru Nazare din funcţia de ministru al Finanţelor, precum şi decretul pentru preluarea interimară a portofoliului de către premierul Florin Cîţu.
Prim-ministrul Florin Cîţu a precizat că a discutat cu liderii coaliţiei despre această remaniere, că în cursul zilei de marţi a informat despre această decizie şi că a avut încă o discuţie joi dimineaţă cu toţi liderii coaliţiei.
La rândul său, Alexandru Nazare a explicat că şi-a făcut treaba la minister, cu rezultate vizibile, apreciate de multe ori chiar şi de şeful Guvernului. El a adăugat că i-a spus prim-ministrului că nu are motive întemeiate ca să demisioneze din funcţie.
Joi seară, el a transmis un mesaj de stabilitate şi continuitate, în special pentru investitori, care nu trebuie să interpreteze că ar exista în România vreo criză politică.