PNL refuză schimbul de ministere cu PSD. „Nu ne permitem negocieri politice lungi sau reaşezare”

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 25.10.2022 - 14:47
Ionuț Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL- Foto: Facebook/Ionut Stroe

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe a declarat marţi, despre schimbul de ministere, că nu crede că îşi permite cineva în momentul de faţă o perioadă lungă de negocieri politice sau reaşezare.

SHARE

El a precizat că liberalii îşi doresc o perioadă tranzitorie cât mai scurtă şi aşteaptă din partea PSD această nominalizare la Ministerul Apărării, cât mai repede, el menţionând că nimeni nu le poate influenţa sau impune un anume nume pentru acest portofoliu, scrie News.ro.

Ionuţ Stroe a fost întrebat dacă PNL exclude orice negociere pentru un schimb de ministere între PSD şi PNL, după demisia lui Vasile Dîncu.

„Dacă stăm în prag de iarnă cu crize suprapuse în domeniul energiei, inflaţiei, securitate, să repornim dialogul politic pentru a face acest lucru, ne înşelăm cu toţii şi cred că putem să pierdem timp preţios, tocmai, pentru a avea o abordare cât mai responsabilă a iernii care va începe în scurt timp. (..) În acest moment continuitate în acţiunea guvernamentală, stabilitate şi responsabilitate sunt lucrurile care ar trebui să definească acţiunea guvernamentală . Nu cred că îşi permite cineva în momentul de faţă o perioadă lungă de negocieri politice sau reaşezare sau schimburi la nivel guvernamental . Acum premierul menţine această linie de ceva vreme, însă de fiecare dată în declaraţiile publice pentru a avea această stabilitate şi continuitate, fluidizare a actului guvernamental, nu cred că vor fi 45 de zile sau să se lungească această perioadă la Ministerul Apărării, deschizând o altă perioadă de negocieri politice ar face bine cuiva”, a spus el.

Ionuţ Stroe a precizat că „nu înţelege această supărare a social-democraţilor”.

Citește și: EXCLUSIV Armata asigură buget de 1.330.000 € pentru ca Steaua București să joace în Liga a II-a

„Până la urmă, decizia le aparţine. Nimeni nu le poate influenţa sau impune un anume nume pentru acest portofoliu. Eu cred că nominalizarea din partea lor trebuie să vină cât mai rapid posibilă, dacă nu chiar urgent. Pentru că, vedeţi bine România este parte a unor angajamente militare, ale unor obligaţii asumate în raport cu NATO, mai ales acum când războiul este la graniţele ţării noastre. Portofoliul Apărării trebuie să primească un Ministru titular, iar PSD are toată libertatea în a stabili care sunt criteriile şi care sunt persoanele care califică pentru această funcţie”, a spus purtătorul de cuvânt al PNL, după demisia lui Vasile Dîncu de la Ministerul Apărării.

Despre scenariul unui interimat mai lung la Ministerul Apărării, Ionuţ Stroe a afirmat că „nu ne permitem aceste sincope în activitatea acestui Minister şi în acţiunile acestui Minister”.

Citește și: Milioane de oameni se roagă la chipul lui Iisus din Rio, sculptat de un român. Moare culegând flori

„Ne dorim o perioadă tranzitorie cât mai scurtă, de asta aşteptăm din partea PSD această nominalizare”, a afirmat Stroe.

Purtătorul de cuvânt al PNL a mai arătat că ”încă nu putem să vorbim despre instabilitate guvernamentală sau politică”, după demisia lui Vasile Dîncu.

„Noi ne dorim responsabilitate, noi ne dorim un Guvern funcţional, un Minister al Apărării care, evident, să-şi onoreze cu seriozitate toate angajamentele. De asta, credem că este nevoie, pentru a nu genera tensiuni suplimentare sau ştiu eu alte negocieri politice, care ar putea să afecteze această relaţie, ne dorim un ministru sau o propunere din partea PSD pentru acest portofoliu”, a explicat Stroe.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te