PNL, despre atacul lui Ciolacu: „Zvonul nu există, discuţiile pe energie au fost tehnice”

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 22.08.2022 - 13:06
Ionuț Syroe, purtătorul de cuvânt al PNL- FOTO: Facebook/ Ionuț Stroe
Ionuț Syroe, purtătorul de cuvânt al PNL- FOTO: Facebook/ Ionuț Stroe

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a declarat, luni, că zvonul auzit de preşedintele PSD nu există și că la Sinaia discuţiile pe energie au fost tehnice şi au vizat soluţii aplicabile, până la 1 septembrie, care să protejeze consumatorii casnici și companiile.

SHARE

„Pur şi simplu, nu există acest scenariu, PNL s-a întâlnit la Sinaia pentru a analiza şi discuta chestiuni legate de problemele guvernării, dar şi despre moduri mai bune în care această coaliţie poate să funcţioneze”, a spus Ionuţ Stroe, pentru News.ro.

Purtătorul de cuvânt al PNL a precizat că, printre subiecte, s-a regăsit şi energia, dar ”discuţiile au avut caracter tehnic, şi au vizat posibilităţile de a găsi soluţii aplicabile în practică, acum, până la 1 septembrie, care să protejeze atât consumatorii casnici cât şi companiile”.

”Pur şi simplu zvonul auzit de domnul Ciolacu nu există”, a mai arătat Ionuţ Stroe.

Despre subiectul ANRE, Ionuţ Stroe a ţinut să precizeze: ”Indiferent de câte întâlniri am avea noi sau PSD, indiferent de locul unde sunt, la munte la mare, la Bucureşti sau altă parte, atriubuţiile ANRE rămân aceleaşi, iar legislaţia referitoare a îndatoririle ANRE este foarte clară”.

Citește și: VIDEO Armata distrusă a lui Putin defilează în Kiev. Tancuri rusești de milioane, scoase din uz

”ANRE este cea mai importantă instituţie care poate face politici în materie de reglementare a pieţei energiei şi, la fel ca celelalte instituţii care sunt solicitate în acel comitet interministerial, trebuie să vină cu soluţii şi să îşi asume un rol mult mai activ”, a explicat Stroe.

Întrebat despre schimbarea directorului ANRE, Ionuţ Stroe a afirmat că ”ANRE este suhb control parlamentar, iar conducerea ANRE este asigurată de PSD”.

Citește și: VIDEO Dughin, în spital. Fiica sa, ucisă într-un atentat. Rusia pregătește „ceva foarte violent”

”Nu am discutat noi, liberalii despre posibilitatea de a schimba conducerea ANRE”, a mai precizat purtătorul de cuvânt al PNL.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu a declarat, luni, la sediul partidului, că ”partenerii de coaliţie fac anumite şedinţe pe la Sinaia, unde hotărăsc că vinovaţii trebuie să fie cei de la ANRE şi să înceapă un atac asupra lui Ciolacu, Grindeanu şi Rafila”, referitor la subiectul crizei din energie şi a acuzat ”marea guvernare de dreapta, cu primii-miniştri, că a făcut o o tâmpenie”, iar marea liberalizare a energiei de fapt a creat şmecheri din nou, în energie şi speculaţie pe piaţă. Liderul PSD a ţinut să precizeze că nu se va rupe coaliţia.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te