“Din informațiile noastre, care nu sunt nici pe departe complete, pentru că Ministerul de Interne nu acoperă tot spectrul de cifre necesar unei analize privind toate aspectele situației, cuantumul sancțiunilor tinde să se apropie de cifra de 200.000 de amenzi. Este o cifră uriașă, însumând aproximativ procentul de 1% dintre cetățenii români. Or, asta ne spune că avem o frenezie a amenzilor fără să știm dacă ele sunt sau nu meritate, dacă sunt rezultatul unui comportament generalizat și dacă acest tip de sancționare funcționează sau nu. Nu știm nici care este procentul de amenzi din zona rurală sau cea urbană, nu știm dacă ele sunt adaptate specificului local și nici care este efectul concret al acestui comportament. Din calculele noastre, cifra totală a amenzilor tinde să fie în creștere și să ajungă în scurt timp la 100 de milioane de euro. Este cel puțin ciudat să ajungi în câteva săptămâni la o astfel de sumă și ne este teamă că acumularea rapidă a unui număr extrem de mare de amenzi poate să aducă și excese de zel absolut problematice în acest moment delicat“, se arată în comunicatul PLUS.