luni 06 octombrie
EUR 5.0889 USD 4.3349
Abonează-te
Newsweek România

Nicușor Dan a convocat CGMB. Alegerea viceprimarilor nu este pe ordinea de zi

Data publicării: 29.11.2020 • 18:24 Data actualizării: 29.11.2020 • 18:24

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a convocat şedinţa ordinară a Consiliului General al Municipiului Bucureşti pentru miercuri, 2 decembrie, începând cu ora 12,00.

Potrivit unui comunicat de presă emis de municipalitate, pe ordinea de zi a şedinţei se află două proiecte de hotărâre cu privire la alegerea preşedintelui de şedinţă al CGMB pe perioada 2 decembrie 2020 - 1 martie 2021 şi la constituirea comisiilor de specialitate.

"Tot săptămâna viitoare, primarul Capitalei va convoca o nouă şedinţă CGMB, a cărei ordine de zi va fi anunţată în timp util", se mai arată în comunicat.

Nicuşor Dan a anunţat în urmă cu trei zile că prima şedinţă a Consiliului General va avea loc pe 2 decembrie. El a explicat atunci că, potrivit prevederilor Codului administrativ, validarea mandatelor de consilier se realizează în două etape, iar în Bucureşti acest proces a durat două luni.

Potrivit lui Dan, ca urmare, nici viceprimarii nu au putut fi aleşi. "Este o prevedere din Codul administrativ, care este absolut logică şi care spune că nu se aleg viceprimarii până în momentul în care Consiliul local sau, în cazul nostru, Consiliul General nu este întrunit în totalitatea lui, pentru că altfel s-ar putea ca, din lipsa unor oameni care au renunţat la mandat şi până la validarea supleanţilor, majoritatea să fie alta decât cea pe care au dat-o cetăţenii; această majoritate provizorie să aleagă viceprimarii. (...) Deci am fi în situaţia în care o minoritate să aleagă viceprimarii, ceea ce nu e în spiritul legii", a precizat primarul general.

Mai multe articole din secțiunea Politică

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră