„Călin Anton Popescu Tăriceanu susține că se aliază poziției USR de reformare a serviciilor de informații din România și de întărire a controlului civil asupra acestora, însă în comisia de control a SRI reprezentanții ALDE s-au opus de fiecare dată organizării unor controale specifice la sediul instituției”, arată deputatul Lucian Viziteu, membru în comisia de control a SRI.
„În ultimii ani m-am luptat în comisia de control a SRI pentru întărirea controlului civil, însă de fiecare dată am întâlnit opoziția PSD-ALDE. Dacă Dragnea și Tăriceanu ar fi dorit cu adevărat întărirea controlului civil ar fi avut posibilitatea să facă acest lucru, pentru că au avut majoritatea parlamentară și majoritatea în comisia de control a Serviciului Român de Informații”, acuză Viziteu.
Liderul USR susține că în această perioadă, liderii PSD-ALDE au preferat să răspândească știri false, să denigreze instituțiile care fac parte din sistemul de apărare națională și să facă astfel jocurile unor state precum Rusia, care reprezintă o amenințare pentru securitatea euro-atlantică.
„În loc să susțină proiectele mele reformiste, parlamentarii PSD-ALDE din comisia de control au preferat să acuze serviciile de informații că se implică în politică, că influențează justiția, că au ascultat milioane de români, că au firme prin intermediul cărora fac afaceri și alte chestiuni care nu au fost probate niciodată. Totuși, deși la televizor pozau în mari luptărori cu „statul paralel”, când ajungeau în comisia de control se comportau ca niște mielușei față de SRI”, povestește Viziteu.
„Sper ca politicieni duplicitari și ipocriți precum domnul Tăriceanu să nu mai ajungă niciodată în Legislativ, căci simpla lor prezență în Parlament reprezintă o amenințare la adresa democrației și statului de drept din România. Cât despre așa-zisul sprijin pe care spune că e dispus să-l ofere USR pentru reformarea serviciilor de informații, îi transmit un singur lucru: să ne lase și să-și vadă de prietenii lui ruși. Nu avem nevoie de sprijin de la cei care acționează în interesele Moscovei”, mai spune liderul USR.