Lider USR spune că partidul său ar trebui să guverneze cu premierul desemnat Veștea
Primarul orașului Bacău Lucian Viziteu spune că USR ar trebui să guverneze într-un guvern condus de Adrian Veștea.
Ce a spus primarul USR de Bacău:
„Președintele României a făcut un apel la dialog și la găsirea unei soluții politice stabile pentru țară.
Cred că este momentul să ascultăm cu atenție ce se propune și abia apoi să tragem concluzii. Să ascultăm pentru a înțelege, nu doar pentru a răspunde.
Lider USR spune că partidul său ar trebui să guverneze cu premierul desemnat Veștea
România are nevoie de stabilitate, de încredere și de decizii care să răspundă problemelor reale cu care oamenii se confruntă zi de zi. Fiecare perioadă de incertitudine se resimte în economie, în mediul de afaceri și, în cele din urmă, în viața fiecărei familii.
Citește și: BREAKING Tomac și-a depus mandatul de premier. Nicușor Dan l-a desemnat pe Adrian Veștea de la PNL
Ca primar, dar și ca om, văd în fiecare zi preocupările oamenilor. Văd cum costurile cresc, cum grijile sunt tot mai multe și cum mulți se întreabă ce va aduce ziua de mâine. Tocmai de aceea cred că avem nevoie de calm, responsabilitate și dialog.
Fără stabilitate politică este greu să construim stabilitate economică. Iar fără stabilitate economică este greu să oferim oamenilor siguranța și perspectivele pe care le merită.
Să rămânem uniți, să ne respectăm opiniile și să avem încredere că, prin dialog și înțelepciune, România poate găsi drumul cel bun”, potrivit primarului.