UPDATE Ilie Bolojan este noul preşedinte interimar al României. E inginer şi matematician. Constituţional, preşedintele Senatului poate deveni preşedinte interimar, dacă acesta se retrage din funcţie sau este suspendat din funcţie.
A fost profesor la Şcoala Ajutătoare Tileagd (1993-1994) şi administrator de firmă la Societatea comercială Campus S.R.L. Aleşd (1994-2004), vicepreşedinte al Consiliului de administraţie al Societăţii de salubritate Salubri S.A. Aleşd (2000-2001).
Ilie Bolojan, inginer şi matematician. Specialist în Administraţie Publică
A fost apoi membru în Consiliul de administraţie al Liceului Alexandru Roman Aleşd (2001-2004) şi membru în Consiliul de administraţie al Spitalului Teritorial Aleşd (2003-2004). Ilie Gavril Bolojan este membru al Partidului Naţional Liberal (PNL).
A urmat, ca student, două facultăți, cea de Mecanică, de la Institutul Politehnic „Traian Vuia”, din Timișoara (1988-1993), și Matematică, la Universitatea din Timișoara (1990-1993).
A urmat multiple cursuri de perfecţionare în domeniul administraţiei publice. 1996 – 2004. A fost consilier în Consiliul local al oraşului Aleşd, apoi consilier local în aceeaşi entitate, în anii 2004 – 2005.
Primarul performant al Oradei
A fost consilier judeţean în Consiliul Judeţean Bihor, în anii 2005 – 2007, apoi a fost prefect al Judeţului Bihor,, secretar general al Guvernului României, în anii 2008- 2010, apoi primar al municipiului Oradea.
Înainte să fie ales senator, anul trecut, a fost preşedinte al Consiliului Judeţean Bihor, în mandatul 2020-2024, apoi din nou, după alegerile locale din prima parte a anului 2024.
Potrivit, legii dacă președintele este suspendat, la art. 95, Constituţia României spune: "(1) În cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei, Preşedintele României poate fi suspendat din funcţie de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, după consultarea Curţii Constituţionale.
Klaus Iohannis şi-a anunţat luni demisia din funcţia de preşedinte al României. În contextul procedurii de suspendare a preşedintelui care a început, azi, în Parlament, Klaus Iohannis a declarat, la Palatul Cotroceni, că pentru a scuti România şi pe cetăţenii români de această criză, de această evoluţie inutilă şi negativă, demisionează din funcţie şi va pleca din funcţie poimâine, pe 12 februarie.
Citește și: Cine este Ilie Bolojan, noul preşedinte interimar al României. E inginer şi matematician
Klaus Iohannis și-a dat demisia din funcția de președinte al României
Redăm mai jos mesajul președintelui.
”Astăzi, în Parlamentul României, s-a pus în mișcare procedura de suspendare a Președintelui.
Este un demers inutil pentru că, oricum, peste puține luni plec din funcție după alegerea noului Președinte. Este un demers nefondat, pentru că niciodată - repet, niciodată - n-am încălcat Constituția. Și este un demers păgubos, pentru că de aici toată lumea pierde, nimeni nu câștigă.
Peste puține zile, în Parlamentul României se va vota suspendarea mea și România va intra în criză. România va intra în criză pentru că se declanșează referendumul de demitere a Președintelui.
Acest întreg demers va avea efecte în plan intern și va avea efecte, din păcate, și în plan extern.
În plan intern, referendumul va fi unul eminamente negativ. Societatea va fi divizată, unii vor fi de acord, alții nu vor fi de acord. Toată discuția va fi una axată doar pe negativ. Întreaga societate va fi bulversată. Nu se va mai discuta despre alegerile prezidențiale care vor veni. Nu se va discuta despre cum va merge România mai departe. Candidații nici măcar nu vor putea să-și prezinte ideile în acest amalgam negativ.
În plan extern, efectele vor fi de durată și foarte negative. Nu va înțelege absolut nimeni dintre partenerii noștri de ce România își demite Președintele după ce, de fapt, a început deja procedura pentru alegerea noului Președinte. Nu va înțelege absolut nimeni ce rost are un astfel de demers când Președintele în funcție va pleca oricum. Mai pe românește, vom fi efectiv de râsul lumii.
Pentru a scuti România și pe cetățenii români de această criză, de această evoluție inutilă și negativă, demisionez din funcția de Președinte al României. Voi pleca din funcție poimâine, pe 12 februarie.
Dumnezeu să binecuvânteze România!”
Premierul spune că nu știa de demisia președintelui
După acest moment, mai mulți politicieni au reacționat.
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că nu știa ce va face Klaus Iohannis.
Citește și: Reacția lui Marcel Ciolacu după demisia președintelui Iohannis: ”Nu am știut de acest anunț”
”Este un act unilateral. Nu am avut discuții, nu am știut de acest anunț”, a spus Marcel Ciolacu.
Și alți politicieni au reacționat după decizia lui Iohannis de a demisiona.
Iar acest eveniment a fost marcat și în presa străină.
Citește și: Ce scrie presa străină despre demisia lui Klaus Iohannis. Reacții imediat după anunțul președintelui