Istoricul Dorin Dobrincu, fost director al Arhivelor Naționale, se autodenunță la Carmen Dan

DE Mircea Marian | Actualizat: 15.05.2019 - 13:44
Istoricul Dorin Dobrincu Foto: Facebook
Istoricul Dorin Dobrincu Foto: Facebook

Dorin Dobrincu, fost director al Arhivelor Naționale, a publicat un „autodenunț” în care declară că a participat la protestele anti-PSD de la Iași.

SHARE

Reacția sa vine după ce ministrul de Interne, Carmen Dan, a anunțat că Poliția va depune plângeri penale împotriva protestatarilor.

„Am înțeles că vreți să derulați o anchetă împotriva celor care au participat la protestul antiDragnea-PSD de la Iași, în ziua de 9 mai 2019.

Din capul locului mărturisesc că am fost acolo, alături de mii și mii de oameni. Liviu Dragnea, președintele partidului dvs., ne-a numit «derbedei», la fel cum Ion Iliescu i-a numit «golani» pe protestatarii din 1990, iar Nicolae Ceaușescu i-a numit «huligani» pe protestatarii din decembrie 1989.

Am avut asupra mea manifeste, o vuvuzea (cumpărată de la un comerciant de pe Pietonalul Ștefan cel Mare), un banner (expus de la înălțime împreună cu alții) și disponibilitatea de a sta multe ore pe domeniul public al orașului nostru, mai precis în zona Ștefan cel Mare-Restaurantul Select-parcarea Hotelului Unirea.

Nu regret că am participat la protestul de la Iași. Dimpotrivă, voi repeta acțiunea ori de câte ori va fi nevoie”, a scris acesta, pe Facebook. 

Dorin Dobrincu a fost directorul Arhivelor Naționale, instituție subordonată ministerului de Interne, între iulie 2007 și iunie 2012. 

Carmen Dan pune poliția pe protestatari

Ministrul de Interne Carmen Dan a anunțat marți că poliția și jandarmeria analizează imaginile de la protestele anti-PSD de la mitingurile social – democraților de la Iași și Galați pentru că aceștia ar fi trecut ”în planul penal”.

„În acest moment, structurile de poliţie şi structurile de jandarmerie, cele care au intervenit, fac o evaluare serioasă, vizualizează imagini şi identifică persoane pentru a putea face ceea ce dispune inclusiv codul penal. Vor face demersul legal de a se sesiza din oficiu, de a sesiza parchetul competent deoarece cred că este evident pentru toată lumea că au depăşit planul contravenţional şi au trecut în cel penal”, a afirmat Carmen Dan marți, la Oradea.

Carmen Dan a mai spus că această campanie electorală are o particularitate agresivă, subliniind faptul că „din anii ’90 nu au mai fost cazuri în care să întâlnim manifestaţii şi contramanifestaţii în acelaşi loc”.

„Asistăm la acutizarea unor atitudini agresive şi faptul acesta ne determină şi pe noi să tratăm cu toată exigenţa aceste abordări şi vreau să anunţ că vom fi foarte hotărâţi să sesizăm orice încălcare a legii de fiecare dată când vom constata că am depăşit acest plan al exprimării într-un mod civilizat, autorizat şi legal. Am solicitat rigoare în aplicarea legii, transparenţă şi exigenţă tuturor structurilor din minister care au competenţe în planul ordinii publice”, a spus, într-o conferinţă de presă, Carmen Dan.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te