„Reiau solicitarea adresată Guvernului și Parlamentului: asigurați-vă că sumele necesare pentru plata integrală a pensiilor pe anul 2019 să fie prevăzute în buget!
Asigurați-vă că finanțarea acestor cheltuieli se face cu respectarea legii, adică sumele corect calculate să fie incluse în buget în totalitate și aprobate prin lege pe o perioadă de un an, deci până la sfârșitul anului în curs.
Calculele arată că lipsesc circa 1,4 miliarde lei pentru acoperirea în integralitate a pensiilor pe anul curent, 2019”, a declarat șeful statului.
El a spus că a promulgat legea bugetului asigurărilor sociale pentru 2019.
„Astăzi este ultima zi a termenului de promulgare pentru Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2019. Deși nu știm ce va face Guvernul cu Legea plafoanelor, lege declarată neconstituțională – atât de prost a lucrat PSD -, apoi ce va face Parlamentul cu Legea bugetului de stat pe anul 2019, am decis, deci, să promulg Legea bugetului asigurărilor sociale de stat.
Pensionarii nu trebuie să sufere din nou din cauza incompetenței și indiferenței PSD.
Dacă legea nu ar fi promulgată acum, pensionarii ar fi direct afectați, pentru că orice nouă întârziere blochează acordarea unor drepturi sociale, cum ar fi, de exemplu, biletele de tratament balnear”, a arătat șeful statului.
Iohannis a mai explicat că PSD este responsabil de faptul că bugetul nu este încă promulgat. „Deși avea obligația legală să finalizeze și să trimită bugetul în Parlament cel târziu până în data de 15 noiembrie anul trecut, Guvernul PSD nu a fost în stare să facă asta.
Bugetul a fost trimis Parlamentului abia în februarie, cu o întârziere de 3 luni, așa că să nu mai țipe PSD la televizor că cineva le întârzie bugetul.
Declarațiile mincinoase și fuga de responsabilitate nu pot ascunde evidența: PSD este unicul vinovat de situația în care ne găsim și de faptul că la jumătatea lunii martie nu avem buget.
După ce că a întârziat inadmisibil de mult, Guvernul pesedist nu a fost capabil nici măcar să vină cu un buget realist, axat pe prioritățile României, ci a propus ceea ce am numit „bugetul rușinii naționale”.
E drept că este un buget foarte bun pentru creșterea prosperității PSD, dar nu a României”, a explicat el.