Florin Cîțu: S-au purtat ca niște criminali, Ciolacu, Tăriceanu, Ponta
Data publicării: 08.07.2020 • 21:43
Data actualizării: 08.07.2020 • 21:45

Ministrul de Finanțe, Florin Cîțu, a lansat un atac neobișnuit de dur împotriva liderilor opoziției, pe care i-a acuzat că „joacă poker cu viețile românilor și ne izolează în Europa”.
„Puterea pe care o au în Parlament a făcut să distrugă toate măsurile pe care le-am luat. Au creat propaganda împotriva a ceea ce am făcut noi.
Joacă poker cu viețile românilor. Ne izolează în Europa. Deja avem țări care ne spun că românii vor sta în carantină dacă merg acolo.
S-au purtat ca niște criminali, Ciolacu, Tăriceanu, Ponta, încă din perioada stării de urgență", a spus Florin Cîțu, la postul B1 Tv.