Firea o apără pe Dăncilă: Nu suntem în situația ca după prezidențiale să se ceară capul cuiva

DE Mircea Marian | Actualizat: 15.11.2019 - 08:32

Liderul PSD Bucureşti, Gabriela Firea, a declarat joi că în cazul în care va pierde alegerile prezidenţiale, candidatul social-democraţilor, Viorica Dăncilă, ar trebui să rămână la preşedinţia PSD până ce va avea loc congresul organizat la termen.

SHARE

"Eu cred că am învăţat cu toţii din acele greşeli şi toţi liderii care au fost 'devoraţi' de către partid la un moment dat, într-o formă sau alta, au primit respectul colegilor şi regretul pentru acele momente. Nu cred că suntem acum în acea situaţie în care după alegerile prezidenţiale să se ceară capul cuiva. Cred că toată forţa noastră, toată energia noastră trebuie să se îndrepte pentru câştigarea alegerilor locale în primăvară şi a celor parlamentare la finalul anului. Ar fi distructiv pentru noi toţi. Ce se întâmplă cu doamna Dăncilă? Este preşedintele partidului şi îşi va încheia mandatul atunci când va fi organizat un congres, la termen. Acesta este punctul meu de vedere", a afirmat Firea pentru România Tv.

Ea a menţionat că este un punct de vedere personal, pe care îl împărtăşeşte şi cu alţi colegi, dar nu a putut preciza dacă este reprezentativ pentru majoritate.

"Nu ştiu care este opinia celorlalţi colegi, dar, cel puţin din ce am discutat şi noi înaintea comitetelor executive, cam aceasta este ideea. Nu pot să spun dacă majoritatea, dar poate că m-am aflat eu într-un colţ al sălii în care aceasta a fost opinia. (...) Sub nicio formă nu cred că există în ţară vreun coleg care să gândească de asemenea manieră, în care să nu se mai implice, în ideea că PSD şi-a făcut datoria pentru acest moment politic şi a intrat în turul doi şi că, oricum, să fim blazaţi că va câştiga actualul preşedinte alegerile prezidenţiale şi noi să nu ne mai mobilizăm. Eu nu cred că se va întâmpla aşa. Eu i-am văzut pe toţi colegii mei în Comitetul Executiv şi în videoconferinţele noastre de la sediul central şi vă spun că toţi sunt mobilizaţi", a mai spus Firea.

Primarul general a adăugat că în cazul în care după o eventuală pierdere a alegerilor prezidenţiale, membrii PSD se vor împărţi "în biserici, bisericuţe, grupuri, grupuleţe", vor da apă la moară adversarilor care doresc un "PSD fărâmiţat, un PSD mai mic, un PSD - eventual - care să facă implozie".

"Eu vă spun de pe acum că nu voi face altceva decât să lupt pentru această formaţiune politică. Nu de altceva, dar a adus foarte multe lucruri la guvernare, atunci când a fost lăsată. Şi trebuie să avem respect pentru oameni, pentru cetăţeni. Eu, alături de colegii mei, voi milita în Comitetul Executiv, în Biroul Permanent să păstrăm această structură de conducere până la congresul la termen, să nu existe nicio sincopă, să nu existe, aşa cum spun jurnaliştii, nopţi sau zile cu cuţitele pe masă, cu revanşă, cu sânge, cu tăieri de capete, pentru că aceste lucruri nu ne vor face deloc bine, ca formaţiune politică şi vom transmite un mesaj de neseriozitate faţă de electorat", a mai declarat Firea.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te