Noul parlamentar a justificat absența măștii de protecție prin faptul că deține o adeverință medicală care atestă că este scutit de obligativitatea de a se proteja astfel de COVID-19.
Newsweek România l-a întrebat pe Dumitru Coarnă care este boala de care suferă, pentru a vedea în ce măsură aceasta se încadrează în excepțiile prevăzute de lege.
Doar că fostul polițist, acum deputat, a refuzat să dezvăluie cum a obținut adeverința medicală.
„Astfel de scutiri se dau pe baza unui istoric medical. Dar problema mea medicală este confidențială. Vă băgați prea mult în viața mea și nu e în regulă. Citiți legea și o să vedeți că există 6 excepții. Mă încadrez acolo”, a declarat Dumitru Coarnă pentru Newsweek România.
L-am întrebat dacă nu se teme de COVID-19, având în vedere că, de exemplu, un fost candidat la Președinția României, Bogdan Stanoevici, este în stare gravă la spital, intubat, după ce a refuzat să se protejeze în adunări cu mulți oameni.
„Dacă port mască, mor mai repede decât fără mască. Virusul intră și prin ochi, dacă e. Eu mă sufoc la propriu, nu e un moft”, a răspuns noul parlamentar.
Citește și: Încă un politician cu scutire medicală pentru mască: pensionarul special Dumitru Coarnă
Politicianul a menționat că se teme de COVID-19 și că nu vrea să sfideze legea.
„Cred în COVID-19 și sunt convins că există. Port mască în zonele aglomerate, în centrele comerciale, unde e nevoie 10-15 minute. Nu am o problemă cu purtatul măștii, dar nu pot să stau 10-12 ore”, s-a justificat Dumitru Coarnă.
În 2017, liderul Sindicatului Polițiștilor a declarat că a suferit de cancer.
„Eu am cancer. Am făcut chimioterapie, am fost operat la colon. Am fost în comă, am fost la zece zile de cimitir. Sunt pensionat medical, iar sindicatul este o instituţie de drept privat”, a explicat Dumitru Coarnă motivul pentru care s-a pensionat la 45 de ani.
Ordinul care conține excepțiile de la purtarea măștii se referă la situația în care „persoana suferă de boli ce afectează capacitatea de oxigenare”. Potrivit medicilor consultați de Newsweek România, cancerul de colon nu e o afecțiune care să se încadreze la această excepție..