Rețele de socializare s-au umplut de reacții de admirație față de gestul fostului premier polonez. „La discursul ținut într-o română frumoasă, au tresărit multe din inimile românilor. Pentru că de mult cineva nu le-a mai vorbit convingător despre frumusețea culturii românești, nici mângâiat cu reușitele spectaculoase ale talentelor nației.
Am avut cu toții nevoie ca acest leș, devenit primul președinte est-european al Uniunii Europene, să ne spună că nu suntem urâți, ci frumoși și că avem încă o speranță. Permiteți-mi să spun însă că discursul nu a fost o simplă flatare a gazdelor și că am rata esențialul dacă așa am crede. A fost un discurs serios, iar ce s-a văzut și nu s-a văzut în sală a fost de asemenea important”, a scris Nicu Ștefănuță, candidat USR la europarlamentare.
Acesta a analizat principalele puncte forte ale discursului lui Donald Tusk, dar și atmosfera generală de la Ateneul Român, acolo unde a avut loc ceremonia oficială de preluare, de către autoritățile de la București, a președinției Consiliului Uniunii Europene.
Mesaj
Textul a fost unul cât se poate de serios și european, livrat iscusit folosind parabole și metafore apropiate publicului. O critică politică îmbrăcată în insantanee frumoase. O încurajare deschisă la rezistență pe versuri de Nichita.
Apărare
Tusk a rostit ‘apărare’ de 4 ori, de câte ori a parat Duckadam mingea în 1986. De la o tribună pe care scria ‘Guvernul României’ el a spus că nu trebuie să ne oprim din luptă. Că statul de drept trebuie apărat. Că din întuneric vine lumina, pentru că în întuneric ne aflăm. România este câmp de bătălie între modernitate și închidere fără perspective. Tusk ne-a încurajat să alegem curajos lumina și libertatea.
Dacia 1300
A remarcat foarte frumos Cristian Tudor Popescu că, făcând referire la mașina românului obișnuit, Donald Tusk a pătruns în curtea lui, până la sate. Că a vrut să pătrundă până acolo. Că a vrut să vorbească cu românii. Președintele Consiliului European, al cărui mandat expiră anul acesta, consideră că și românii sunt alegătorii lui. Da, Donald Tusk este Președintele nostru.
Putea să spună Polski Fiat, a fost mașina cea mai populară în epoca comunistă. Posibil ca socrul lui să fi avut o Dacie, dar nu despre asta a fost vorba, ci despre legăturile trainice de altă dată.
Polonezii încă ne apreciază pentru că le-am găzduit guvernul și zeci de mii de refugiați în 1939, atunci când țara lor a fost dezmembrată de nemți și ruși. Polonezii cunosc și azi Mamaia, la care veneau în numere mari în anii comunismului și de la care cumpăram butelii și reșouri pe gaz.
Limbi străine
Decizia de a vorbi românește fost extrem de inspirată. Intonația muncită a fost semn că președintele a repetat și studiat. Pentru un străin, cel mai greu de pronunțat în română sunt cuvinte ca ‘mâine, pâine’, ‘â’ în principal și diftongul aferent sunt cunoscute pentru bătăile de cap pe care le dau. Tusk a repetat. Acest discurs nu a fost unul scris ieri, ci unul gândit și repetat.
Polonezul e cunoscut în mediile europene pentru că și-a început mandatul cu o engleză inexistentă. Între timp, aceasta a devenit bună și funcțională, semn al faptului că liderii moderni știu cât valorează să vorbești cu auditoriul pe limba lui. Îți deschide nu doar rațiunea, ci și simțurile interlocutorului.
Stupoare
Nu a existat interpretare în sală pentru această eventualitate. Președintele Tajani privește în gol și nu reacționează nici la Dacie, nici la Duckadam pentru că... nu are interpret. Italianul vorbește italiană, franceză și spaniolă, iar engleza o vorbește doar dacă e în pericol de moarte. Pe altă imagine se vede cum Patriarhul Daniel îi traduce lui Jean-Claude Juncker, probabil în franceza tinereții sale.
Indolență
În loja centrală ce i-a primit pe oficialii europeni alături de vârfurile statului român a stat și... Adrian Severin. Stupoare, dar mai mult de atât, sfidare. Adrian Severin, condamnat pentru un act de corupție tocmai în PE, la câțiva pași în spatele președintelui european. Klaus Iohannis, de obicei atent la astfel de detalii, ar fi trebuit să refuze o astfel de așezare.
Decență
Observați cum, revenind la locul lui, Tusk nu dă mâna nici cu Adrian Năstase, contemporan cu el în funcția de prim ministru, nu pentru că nu îl cunoaște, ci pentru că NU SE FACE - noblesse oblige.
Imagine
Din păcate, sala a părut din punct de vedere al protocolului o mare pestriță și incongruă. Foști președinți intersectați cu lideri de culte, în spatele cărora se văd râvnind, politicieni condamnați sau căzuți în disgrație. Foști și actuali comisari flancați de nomenclaturiști. Cravate lângă papion, iar unii chiar fără cravată.
Închei scurta analiză sperând și eu ca Donald Tusk că președinția noastră va fi până la urmă o rapsodie română. Pentru reproduceri filarmonice avem însă nevoie de mai mulți maeștri și de mai puțini maneliști.
Evenimentul a fost unul frumos și istoric. Depinde de noi să producem o clasă politică ce poate ține într-o bună zi la Berlin sau Varșovia un frumos discurs ce evocă un Czeslaw Milos sau Thomas Mann.
