miercuri 03 septembrie
EUR 5.0779 USD 4.3548
Abonează-te
Newsweek România

Dan Motreanu: Orice laborator PCR poate identifica rapid și ieftin tulpina Omicron

Data publicării: 29.12.2021 • 21:30 Data actualizării: 29.12.2021 • 21:39
Dan Motreanu: Orice laborator PCR poate identifica rapid și ieftin tulpina Omicron. Foto:  Centers for Disease Control and Prevention - Unsplash
Dan Motreanu: Orice laborator PCR poate identifica rapid și ieftin tulpina Omicron. Foto: Centers for Disease Control and Prevention - Unsplash

Orice laborator care operează tehnologie standard PCR poate identifica rapid și ieftin tulpina Omicron, a anunțat europarlamentarul Dan Motreanu.

Centrul Comun de Cercetare (JRC) al Comisiei Europene a dezvoltat o metodă de detectare a tulpinii Omicron fără a fi nevoie de o secvențiere costisitoare și consumatoare de timp, arată europarlamentarul PNL.

„Reactivul modificat dezvoltat de JRC poate fi comandat de furnizorii obișnuiți ai testului PCR și poate fi implementat rapid. Nouă metodă a și fost prezentată statelor membre.

Majoritatea modificărilor care caracterizează varianta Omicron se găsesc în gena care codifică glicoproteina țepușă Spike, care ajută virusul să intre în celulele umane. Aceasta este, de asemenea, ținta vaccinurilor bazate pe ARN mesager și vectori virali”, a precizat Dan Motreanu.

Oamenii de știință de la JRC au identificat o regiune țintă cu o secvență de acid nucleic unică și specifică tulpinii Omicron. Apoi au proiectat testul specific tulpinii Omicron (RT-qPCR).

„Sensibilitatea și specificitatea metodei au fost confirmate cu succes: probele de la pacienții infectați cu Omicron au fost testate pozitiv, în timp ce probele de la pacienții infectați cu alte variante, cum ar fi varianta delta, au fost negative.
România dispune de şapte laboratoare dotate pentru a efectua secvenţierile care depistează noile tulpini ale coronavirusului. Reactivul dezvoltat de JRC amplifică masiv capacitatea de identificare a tulpinii Omicron și oferă timp autorităților sanitare pentru protecția populației”, a precizat europarlamentarul.

Dan Motreanu a scris că tulpina Delta este încă dominantă în Europa.

„Omicron este foarte diferită de tulpina originală „Wuhan” și poate fi omisă în testele de rutină. JRC urmărește toate tulpinile virale și evaluează constant eficacitatea testelor de laborator. În prezent este monitorizată constant performanța a 17 metode de testare PCR ale tuturor tulpinilor care provoacă îngrijorare. Rezultatele sunt comunicate pe un tablou de bord din Baza de date privind dispozitivele de diagnosticare și metodele de testare in vitro COVID-19”, a declarat europarlamentarul PNL Dan Motreanu.

Acces, aici: https://covid-19-diagnostics.jrc.ec.europa.eu/explore

Mai multe articole din secțiunea Politică

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră