Dan Barna: Votul la proiectul privind închisoarea la domiciliu, o eroare

DE Mircea Marian | Actualizat: 03.04.2020 - 17:30

Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dan Barna, anunţă că votul senatorilor USR, care au susţinut proiectul privind executarea la domiciliu a pedepsei cu închisoarea, a fost o eroare şi că deputaţii formaţiunii se vor pronunţa împotrivă.

SHARE

"Am primit mai multe întrebări legate de votul colegilor mei senatori la proiectul de lege al PNL cu închisoarea la domiciliu, proiect corelat cu cel privind brăţara electronică de urmărire. Ca să clarific această temă şi să revenim la priorităţile reale din aceste zile, precizez că acel vot a fost o eroare, iar USR va vota la Camera Deputaţilor, cameră decizională, împotriva acestei iniţiative", a scris Barna pe Facebook.

Persoanele condamnate la pedeapsa închisorii pentru care s-a dispus executarea acesteia la domiciliu vor fi supravegheate în permanenţă prin intermediul unei brăţări electronice - prevede un proiect de lege votat marţi de senatori într-o şedinţă de plen online.

Senatorul PNL Alina Gorghiu, iniţiator al propunerii, a declarat că este un proiect care reprezintă creionarea cadrului legal necesar pentru a putea fi implementată monitorizarea persoanelor condamnate cu dispozitive electronice.

PLUS a făcut joi apel la Camera Deputaţilor să respingă proiectul respectiv, deoarece "este de natură să ducă imediat la eliberarea a peste jumătate dintre deţinuţii" din România.

PLUS aprecia că dintre cei aproximativ 20.000 de deţinuţi din România, "cel puţin jumătate ar fi în situaţia de a putea reclama aplicarea retroactivă a legii penale mai favorabile", fapt ce ar putea duce la eliberarea acestora din penitenciar şi continuarea executării pedepsei la domiciliu. Formaţiunea menţiona că prin decizia nr. 356/2018, Curtea Constituţională a României s-a pronunţat asupra unei propuneri legislative ce avea acelaşi obiect, declarând-o neconstituţională.

"Iniţiativa anterioară se referea însă doar la pedepse pentru infracţiuni mai puţin importante, de până la 3 ani. De această dată, pedepsele cresc până la 7 ani şi pot privi infracţiuni dintre cele mai grave, aşa cum este cazul furtului, tâlhăriei, distrugerii, răpirii, lipsirii de libertate ori al proxenetismului. Posibilitatea ca persoane care au săvârşit astfel de infracţiuni să execute pedeapsa la domiciliu este, pe de o parte, de natură să indigneze o parte importantă a societăţii, iar, pe de altă parte, capabilă să înlăture principalul rol al sancţiunilor penale, cel de a descuraja potenţialii făptuitori", menţiona aceeaşi sursă.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te