marți 21 octombrie
EUR 5.0832 USD 4.3742
Abonează-te
Newsweek România

Cum a devenit celebru Ilie Bolojan, primul președinte de CJ care concediază jumătate din angajați

Data publicării: 30.10.2020 • 11:49 Data actualizării: 30.10.2020 • 23:34
Ilie Bolojan Foto: Facebook
Ilie Bolojan Foto: Facebook

Noul președinte al Consiliului Județean Bihor, liberalul Ilie Bolojan, a devenit cunoscut la nivel național încă din ianuarie 2006, când era prefect al acestui județ. Atunci, a reușit performanța de a elibera pașapoartele și documentele auto în doar două ore.

În 2006, când era prefect de Bihor, Bolojan a reușit performanța de a elibera pașapoartele și documentele auto, emise din instituțiile din subordinea sa, în doar două ore - o adevărată revoluție pentru acea perioadă.

După ce acest succes a devenit cunoscut, guvernul Tăriceanu l-a adus în 2007 în funcția de secretar general al Guvernului, unde a implementat procedurile din Bihor și a impus aceleași limite de timp la eliberarea pașapoartelor și actelor auto la nivel național. Și cazierele fiscale și cele judiciare au început să fie eliberate în doar câteva ore, sub impulsul acestui secretar general al guvernului Tăriceanu.

Bolojan este membru PNL din 1993, iar prima sa funcție aleasă a fost de consilier local la Aleșd, în 1996. Presa locală scria că el a fost remarcat de primarul PNL al acestei localități, Zeno Țepter, care l-ar fi susținut. În 2004, a fost ales consilier județean.

Absolvent al facultății de mecanică a universității din Timișoara, actualul președinte al CJ Bihor a fost mai întâi profesor la școala ajutătoare din Aleșd, iar apoi comerciant, deținând două magazine în acest oraș. Numirea sa în funcția de prefect al Bihorului, în ianuarie 2005, după instalarea guvernului Tăriceanu, a fost o surpriză.

În 2008, a fost ales primar cu puțin peste 50% din voturile orădenilor. În 2012 a primit 66% din voturi, iar în 2016 a fost reales de 70,95% din locuitorii orașului. În 2020, a câștigat președinția CJ Bihor cu 61% din voturi.

Oradea este pe primul loc în topul municipiilor din România în funcţie de fondurile europene atrase în 2019. Potrivit unui raport realizat de UrbanizeHub, Oradea a atras 255,588 de milioane de euro din fonduri ale Uniunii Europene ca sume contractate, pe locul doi situându – se Cluj Napoca, cu 215,674 de milioane de euro, iar pe locul trei, Timișoara, cu 156,824 de milioane de euro.

După ce a divorțat, în 2013, presa locală a scris că venea la primărie inclusiv duminica, nu doar sâmbăta, ca până atunci, și-i convoca în ședințe pe directorii din subordine.

Între 2015 și 2016 a fost secretar general al PNL, funcție din care a demisionat după pierderea, de către acest partid, a alegerilor.

Mai multe articole din secțiunea Politică

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România

Newsweek România Ultima oră

Newsweek România
Ultima oră