Crin Antonescu, candidatul susținut de Alianța „România Înainte” la alegerile prezidențiale, a anunțat joi, 24 aprilie 2025, că a depus o plângere la Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) împotriva postului România TV. Acesta susține că a fost vizat de acuzații calomnioase repetate. În urma sesizării, CNA a decis suspendarea emisiei România TV pentru 10 minute.
Crin Antonescu răbufnește în fața jurnaliștilor: „Calomniați absolut inacceptabil”. Candidatul salută decizia CNA de a suspenda emisia România TV
Întrebat de jurnaliști cum i se pare această decizie și dacă o consideră o instaurare a cenzurii, Crin Antonescu a negat ferm acest lucru și a reacționat dur:
„Calomniați absolut inacceptabil și această decizie a CNA consider că ar corespunde cam câtorva virgule din ceea ce dvs produceți de luni de zile. Adică, ați putea fi suspendați de tot, dar, sigur, este decizia CNA, o respect. Eu am făcut plângere la CNA, nu se poate așa ceva.”
CItește și Crin Antonescu: „Simion plătește 1,5 milioane de dolari pentru a ne face de rușine în străinătate”
Antonescu a continuat, oferind un exemplu pe care l-a catalogat drept „de domeniul comicului”: „Ca să vă dau ultima grozăvie care este de domeniul comicului, dar sigur, scopul dvs este să vă prostiți telespectatorii, nu să-i distrați. Spuneați ieri că mă caută poliția belgiană.
Citește și Crin Antonescu: ”Am un proiect prezidențial care vorbește despre cultură, vorbește despre educație”
Pentru Dumnezeu! Stau de 10 ani în Bruxelles și am și acte de rezidență. Adică știu unde să mă găsească”, a afirmat vizibil iritat candidatul susținut de Alianța „România Înainte”.