Ciolacu: „Guvernul de dreapta din Austria a ales să fie pe contrasens cu Uniunea Europeană”

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 08.12.2022 - 16:46
Marcel Ciolacu, președintele PSD- Foto: Agerprea
Marcel Ciolacu, președintele PSD- Foto: Agerprea

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat joi că o majoritate covârşitoare a statelor membre ale Uniunii Europene a spus că România merită în Schengen, în schimb, guvernul de dreapta din Austria a ales „să fie pe contrasens".

SHARE

„O majoritate covârşitoare a statelor membre ale Uniunii Europene a spus astăzi că România merită în Schengen! O majoritate covârşitoare a statelor UE a recunoscut eforturile incredibile ale României pentru îndeplinirea acestui obiectiv!

Tuturor acestor prieteni adevăraţi ai ţării noastre le mulţumesc! Din păcate, în afara votului de conjunctură al Olandei - care a precizat că nu este contra României, guvernul de dreapta din Austria a ales astăzi să fie pe contrasens cu Uniunea Europeană", a scris Ciolacu pe Facebook.

El a menţionat că „opoziţia nedreaptă a Austriei este un cadou gratuit de Crăciun pentru Vladimir Putin".

„Unitatea şi stabilitatea europeană au primit astăzi o lovitură dură din partea unui stat care a ales ca, în vremuri grele, să-şi abandoneze camarazii europeni şi să servească - în schimb - intereselor Rusiei.

Este clar că Austria s-a decuplat de Europa. Cu siguranţă, vor exista consecinţe pentru Austria în urma acestui vot absurd!

Statele europene nu vor uita că decizia de astăzi a guvernului de dreapta austriac are efecte grave asupra viitorului european. România nu are nevoie de îngăduinţa Austriei! Noi vrem doar să fim trataţi corect, cu respectul cuvenit oricărui alt stat european", a spus Ciolacu.

Liderul PSD a mulţumit „în mod special" familiei politice social-democrate europene, „care a înţeles eforturile României şi ne-a susţinut permanent".

„Ajutorul premierilor din cele mai importante state, ajutorul comisarilor europeni şi al colegilor noştri de stânga din Europa până în ultima clipă a fost decisiv pentru ca România să se bucure de o asemenea susţinere la nivel european.

În acelaşi timp, dreapta europeană trebuie să îşi asume această situaţie, care creează o problemă uriaşă Uniunii Europene însăşi.

Citește și: Vine primăvara în decembrie. Meteorologii anunță temperaturi foarte mari pentru această perioadă

Gestul cancelarului de dreapta austriac este şi eşecul dreptei europene, care nu a fost în stare să gestioneze această situaţie. Toată Europa ne dă dreptate, ştim că - de această dată - dreptatea este de partea României. Şi trebuie să mergem până la capăt!

Citește și: Cât rezistă sistemul de comunicații din Ucraina dacă Rusia distruge complet alimentarea cu energie

România trebuie să meargă mai departe, să se ducă în Consiliul European de săptămâna viitoare. Nu renunţăm, nu ne dăm bătuţi! Partidul Social Democrat va continua să depună toate eforturile pentru ca România să fie admisă în Schengen, aşa cum am făcut-o şi când a fost vorba de aderarea la NATO şi Uniunea Europeană sau de ridicarea MCV", a conchis acesta. 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te