Dorința lui Iliescu de a nu se instaura multipartitismul în România a fost exprimată de acesta într-o întâlnire a reprezentanților guvernului provizoriu cu ambasadorul SUA, scrie libertatea.ro.
Întâlnirea a fost relatată și de diplomații britanici de la București. Potrivit unei telegrame britanice desecretizate, Iliescu a spus că România ar trebui să aibă pluralism, dar nu a considerat că asta înseamnă neapărat multipartitism.
Documentele desecretizate de CIA despre prăbușirea comunismului în Europa de Est le puteți găsi AICI
În opinia sa, ”Frontul Salvării Naționale ar putea să fie un cadru politic mai larg, în care fiecare român ar putea să aibă un punct de vedere.”
Un alt raport CIA, datat 28 decembrie 1989, la doar câteva zile după căderea lui Nicolae Ceaușescu, CIA raporta despre ”scepticismul tot mai mare al românilor cu privire la dominația comuniștilor asupra noului guvern.”
De asemenea, CIA constata că ”noul guvern caută un mod de abordare a situației trupelor de securitate internă din toată țara, pentru a pune capăt amenințărilor unor contrarevoluții și pentru a restaura ordinea. În unele cazuri, va oferi probabil amnistie în schimbul predării armelor, în vreme ce va derula o acțiune militară pe străzi pentru a satisface dorința de răzbunare a populației.”
Un alt raport CIA, datat 27 ianuarie 1990, preciza că se amplifica „mişcarea de contestare” a Frontului Salvării Naţionale (FSN), care „nu mai poate ascunde lipsa de credibilitate şi disensiunile interne”. (...) „Preşedintele Iliescu a admis joi că situaţia politică este instabilă, avertizând că s-ar instala anarhia dacă s-ar prăbuşi guvernul provizoriu”, se arată în document, citat de Mediafax.
Un alt raport CIA, datat 30 ianuarie 1990, poartă titlul „România: Securitatea revine”.
„Continuarea demonstraţiilor antiregim împinge Frontul Salvării Naţinale (FSN), aflat la putere, să recurgă la susţinerea necruţătoarei foste poliţii politice a lui Ceauşescu. Notă: Actualul profil redus menţinut de Securitate probabil se va schimba dacă, după cum este probabil, FSN va continua să fie vizat de atacuri din cauza susţinerii cu jumătate de măsură a reformelor democratice. Implicarea personalului Securităţii în limitarea protestelor amplifică mult probabilitatea ca demonstraţiile antiguvernamentale să devină violente. Aşa cum s-a întâmplat în timpul înlăturării lui Ceauşescu, Armata Română ar putea juca un rol-cheie în supravieţuirea FSN”, se arată în documentul CIA din 30 ianuarie 1990. Unele părţi ale raportului rămân clasificate.