„Astă seară, am aflat cu surprindere, din presă, că am fost exclusă din PSD, adică din partidul în care am muncit o viață întreagă, fără ca măcar să fi fost invitată la ședință să aud capetele de acuzare și să pot răspunde.
În ciuda acestei atitudini de neînțeles din partea colegilor mei, nu mă voi dezice de valorile care m-au ghidat pe parcursul întregii mele cariere politice: justiția, profesionalismul, responsabilitatea, valorile europene și euroatlantice.
Plec din acest partid cu conștiința curată că am gestionat agendele instituțiilor pe care le-am condus, cu echilibru, seriozitate și profesionalism. Susțin în continuare că valoarea, profesionalismul și cinstea trebuie să primeze în orice funcție din statul român, indiferent de culoarea politică.
M-am pus mereu în slujba românilor, a României, și o voi face în continuare, fără nicio abatere de la acest deziderat.
În mod special, vreau să amintesc de mandatul excelent pe care l-am avut în fruntea Ministerului Justiției, unde, alături de fostele mele colege și de foștii mei colegi, adevărați profesioniști ai dreptului, am muncit cu seriozitate, cu bună credință, cu responsabilitate și profesionalism pentru a asigura respectul față de lege, domnia legii, pentru a apropia actul de justiție de români, începând astfel un proces de recâștigare a încrederii în actul de justiție din România, greu încercată în ultimii 3 ani.
Adresez mulțumiri reprezentanților presei care au reflectat cu bună credință activitatea mea din ultimii ani.
Merg cu încredere înainte, înarmată cu multă răbdare și cu credința că în Romania lucrurile se vor așeza pe un făgaș normal.”