duminică 26 octombrie
EUR 5.0835 USD 4.3789
Abonează-te
Newsweek România

Berbeceanu explică de ce s-a înscris în PNL: Avem șansa să schimbăm „culoarea” județului

Data publicării: 03.07.2020 • 16:50 Data actualizării: 03.07.2020 • 16:50
Traian Berbeceanu. Foto: Facebook
Traian Berbeceanu. Foto: Facebook

Fostul comisar de poliție Traian Berbeceanu a explicat că nu s-a înscris în PNL pentru că își dorește un loc pe vreo listă, ci pentru că „împreună, avem șansa să schimbăm "culoarea" județului”.

Berbeceanu, care este și șeful de cabinet al ministrului de Interne Marcel Vela, a scris, pe contul său de Facebook, că a ales să se înscrie în PNL pentru că „mereu am avut simpatii liberale. Pentru că, în condițiile unei guvernări pline de greutăți inimaginabile, am simțit grija față de cetățeni, preocuparea pentru sănătatea și siguranța acestora în detrimentul cumulului de capital electoral. Pentru că este partidul care poate să repornească România”.

Fostul comisar de poliție a precizat că va fi „un simplu membru de partid” și că nu vizează vreo funcție de conducere.

„Nu mă interesează vreo candidatură personală, nu îmi doresc niciun loc pe vreo listă. Dar voi susține, cu toată puterea și priceperea, candidații desemnați, având convingerea că, împreună, avem șansa să schimbăm "culoarea" județului”, a explicat Berbeceanu.

Comisarul-șef în rezervă Traian Berbeceanu are 52 de ani. El ocupă în prezent funcția de Șef de Cabinet al Ministrului de Interne, Marcel Vela. Numele acestuia este legat de mai multe acțiuni de combatere a criminalității organizate. În 2007 și 2013 a fost desemnat ,,Polițistul anului” la categoria Combaterea Criminalității Organizate.

În octombrie 2013, Traian Berbeceanu a fost reţinut de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, şi apoi arestat preventiv, pentru o lună, într-un dosar în care a fost acuzat de favorizarea ilegală a unor grupări infracţionale. Comisarul şef Traian Berbeceanu a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de sprijinire a unui grup infracţional organizat, fals în declaraţii, luare de mită, spălare a banilor, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi complicitate la infracţiunea de delapidare.

În iunie 2016, Traian Berbeceanu a fost achitat în primă instanţă iar anchetatorii săi au fost puşi sub învinuire de Direcţia Naţională Anticorupţie, sub acuzaţia că au fabricat probe false pentru a-l incrimina pe Berbeceanu. O anchetă a Direcţiei Naţionale Anticorupţie a scos la iveală faptul că probele procurorilor DIICOT care au instrumentat dosarul de acuzare a lui Berbeceanu fuseseră fabricate, cu sprijinul polițistului Alin Muntean.

Mai multe articole din secțiunea Politică

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România

Newsweek România Ultima oră

Newsweek România
Ultima oră