miercuri 09 septembrie
EUR 5.2523 USD 4.5224
Abonează-te
Newsweek România

5 colaborări PSD-AUR au schimbat conducerea unor instituții. De ce social democrații s-au aliat cu Simion?

Data publicării: 09.09.2026 • 09:30 Data actualizării: 09.09.2026 • 10:41
Sorin Grindeanu și George Simion - Foto. INQUAM PHOTOS / George Călin
Sorin Grindeanu și George Simion - Foto. INQUAM PHOTOS / George Călin

În doar câteva luni, colaborarea dintre PSD și AUR s-a tot extins. De la dărâmarea guvernului Bolojan până la împărțirea posturilor de conducere la TVR și Radio. Lideri cu greutate din partidul lui George Simion vor alianță cu PSD. Social democrații sunt un pic mai discreți.

Colaborarea dintre PSD și AUR nu a fost oficializată, dar punctual s-au înțeles de mai multe ori. Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că nu vrea să guverneze alături de AUR.

George Simion face un balet politic, având declarații ambiguee despre o colaborare cu PSD. 

5 colaborări PSD-AUR au schimbat conducerea unor instituții. De ce social democrații s-au aliat cu Simion?

Prima colaborare PSD - AUR a fost la dărâmarea guvenului Bolojan. O decizie surprinzătoare cel puțin din partea lui Grindeanu care - dacă se menținea Alianța cu PNL-USR și UDMR - ar fi devenit premier, în aprilie anul viitor.

Așa, are șanse mici să mai ajungă la Palatul Victoria.

Numeroși lideri PSD au sprijinit cu toate forțele dărâmarea guvernului Bolojan. E vorba de Claudiu Manda, Olguța Vasilescu, Florin Manole, Mihai Fifor, Daniel Zamfir.

Toți liderii PSD au publicat înainte de dărâmarea guvernului Bolojan mesaje în care au susținut această decizie. 

Deși, PSD și AUR au votat împreună, liderii social democrați au evitat să vorbească de o alianță viitoare cu partidul lui George Simion.

Moțiunea a fost redactată împreună de conducerile celor două partide.

Și-au împărțit funcțiile la Institutl Cultural Român

Dar colaborările au continuat.

La votul dat pentru noua conducere a Institutului Cultural Român, PSD a obținut funcția de președinte, iar AUR o poziție de vicepreședinte. 

Ieri, s-a repetat același scenariu. Au votat împreună, iar PSD a numit directorul interimar al Radioului Public, iar AUR a numit directorul interimar al TVR.

Petrișor Peiu, locotenentul lui George Simion a explicat că înțelegerea a fost negociată chiar de Simion.

„Nu am ales-o eu pe Sorina Matei pentru conducerea interimară a TVR, ştiţi că nu mă pricep la asta... Da, mie mi-a spus George Simion.

Întrebat dacă ştia că propunerea AUR pentru Televiziunea Română va trece cu voturile PSD, senatorul a răspuns: „Ştiam. Păi şi noi le-am votat omul de la Radio”.

AUR și PSD au votat împreună introducerea „amendamentului Dominic Fritz” în legea integrității.

A cincea colaborarea PSD - AUR a dus la înlocuirea în conducerea cameier Deputaților a doi membri de la USR și PNL cu doi de la AUR și SOS. 

Care parlamenatri ar vrea o colaborare PSD - AUR

În AUR lucrurile sunt foarte clare. Newsweek a relatat că în urmă cu două seri, 3 lideri AUR căzuți în dizgrația lui Simion au cerut pe față o colaborare cu PSD.

Citește și: George Simion l-a dat afară din partid pe omul care l-a angajat și i-a plătit salarii de 220.000 lei

Gheorghe Piperea, Mohammad Murad, Marius Lulea au spus că nu e democrație în AUR, că partidul e cam radical și că ar trebui să se negocieze cu PSD și Grindeanu.

Citește și: Revoltă în AUR. Piperea, Lulea și Murad s-au răsculat față de dictatorul George Simion. Vor fi eliminați!

Nici Petrișor Peiu nu ar refuzat o alianță cu PSD, el fiind de fapt omul de legătură al lui Simion cu social democrații.

În PSD, puțini au avut curaj să declare pe față că sunt dispuși să facă o alianță la guvernare cu AUR. Mihai Tudose a susținut că trebuie discutat cu AUR. 

Marian Neacșu e omul care ține legătura cu liderii din AUR. A redactat alături de Peiu moțiunea contra lui Bolojan.

 
Mai multe articole din secțiunea Politică
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră