Renate Weber a fost revocată cu 247 de voturi ”pentru”, 32 ”contra” și zero abțineri. Un parlamentar nu a votat.
PSD a anunțat deja că va contesta demersul puterii
PSD a anunțat că va contesta la Curtea Constituțională votul de respingere a rapoartelor de activitate pe ultimii trei ani ale Avocatului Poporului, care a avut loc marți, în Parlament. Chiar Renate Weber a insistat că respingerea rapoartelor nu este prevăzută de Constituție.
Avocatul Poporului susţine că respingerea de către Parlament a rapoartelor de activitate pentru anii 2018 - 2020 încalcă dispoziţiile constituţionale şi legale.
Avocatul Poporului invocă prevederile Constituţiei şi Legii de organizare a instituţiei, menţionând că, potrivit acestora, Avocatul Poporului este o autoritate publică autonomă şi independentă faţă de orice altă autoritate publică, în condiţiile legii. De asemenea, precizează sursa citată, Avocatul Poporului nu poate fi supus niciunui mandat imperativ sau reprezentativ şi nu poate fi obligat de nimeni să se supună instrucţiunilor sau dispoziţiilor sale, iar în exercitarea atribuţiilor sale, Avocatul Poporului nu se substituie autorităţilor publice.
"Toate acestea sunt rezultatul poziţiei constituţionale aparte a instituţiei şi explică de ce, în fapt, Avocatul Poporului răspunde numai în faţa Parlamentului, răspundere ce se materializează prin obligaţia prezentării de rapoarte anuale sau speciale. Prin acestea, Avocatul Poporului are ocazia să evidenţieze lipsurile şi disfuncţiile grave din administraţie şi să facă recomandări privind modificarea legislaţiei, sau să propună măsuri de altă natură pentru ocrotirea drepturilor şi libertăţilor persoanelor", se arată într-un comunicat al Avocatului Poporului.
Conform sursei menţionate, pe 25 mai Avocatul Poporului a participat la şedinţa comună a Comisiilor juridice din cele două Camere ale Parlamentului, în cadrul căreia au fost dezbătute şi respinse rapoartele de activitate pentru anii 2018, 2019 şi 2020 "în pofida faptului că nici Constituţia şi nici Legea nr. 35/1997 nu prevăd o astfel de procedură".
Avocatul Poporului menţionează că singura prevedere expresă este cea referitoare la prezentarea raportului în şedinţa comună a celor două Camere ale Parlamentului, dar că "potrivit procedurilor parlamentare, dezbaterea nu înseamnă votarea raportului, dezbaterea şi votarea fiind etape distincte ale procedurii parlamentare".