Ion Raţiu s-a născut la Turda, la 6 iunie 1917, ca fiu al dr. avocat Augustin Raţiu şi al Eugeniei Raţiu (născută Turcu). A crescut în tradiţia naţională, străbunicul său, memorandistul Ioan Raţiu, fiind fruntaş al Partidului Naţional Român.
Căsătorit din anul 1945 cu Elisabeth, fiica lui Guy Pilkington, colonel în armata britanică, familia Raţiu are doi copii: Indrei şi Nicolae.
A urmat studiile liceale la Turda şi Cluj, iar dreptul la Universitatea din Cluj (licenţiat în anul 1938). A absolvit, ca şef de promoţie, Şcoala de ofiţeri de rezervă de la Craiova (1938-1940). În anul 1943, a devenit Master of Arts în Ştiinţe Economice la Colegiul St. John al Universităţii Cambridge (Marea Britanie). Ulterior, a obţinut titlul de Doctor în Ştiinţe Politice.
În februarie 1940, se alătură Ministerului Român de Externe.
Din septembrie 1940 se stabileşte în Marea Britanie, unde a cerut azil politic ca urmare a deciziei lui Ion Antonescu de a alinia România la puterile Axei.
Avocatul României libere în Occident
În exil, Ion Raţiu se implică în lupta împotriva comunismului, devenind un colaborator permanent al Serviciului în limba română al mai multor posturi de radio, printre care BBC, Radio Europa Liberă şi Vocea Americii. Din 1955 editează un buletin de ştiri săptămânal în limba engleză – „Free Romanian Press” (Presa Liberă Română).
În anul 1957 își înfiinșează propria companie maritimă, J.R. Shipping Co. Ltd., activitate de care s-a ocupat până în 1975, când s-a decis să se dedice în întregime problemei româneşti.
În anul 1978, în timpul unei vizite a lui Ceauşescu în Marea Britanie, în semn de protest faţă de regimul din România, s-a legat cu lanţuri în faţa Hotelului Ritz.
Înfiinţată în 1984, la Geneva, ca expresie a aspiraţiilor de libertate şi democraţie ale românilor din exil, Ion Raţiu a devenit preşedintele „Uniunii Mondiale a Românilor Liberi” (UMRL).
Timp de 50 de ani, în exil, Ion Raţiu a fost „avocatul pe cont propriu al democraţiei în România”, desfăşurând o prodigioasă activitate de avocat, diplomat, ziarist, scriitor şi om de afaceri de succes.
La 25 decembrie 1989, Ion Raţiu a iniţiat o amplă campanie de ajutorare a României, coordonată de „Relief Fund for Romania”, care a adus în ţară, numai în 1990, medicamente, alimente şi îmbrăcăminte estimate la peste zece milioane de lire sterline.
Stabilit în ţară, a pus bazele ziarului „Cotidianul”, implicându-se, totodată, în numeroase acţiuni caritabile, alături de soţia sa.
Din 1990 şi până în 2000 a fost parlamentar, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor şi vicepreşedinte al PNŢCD.
Candidat la alegerile din „Duminica Orbului”
A fost candidatul PNŢCD la Preşedinţia României pentru alegerile din 20 mai 1990, zi cunoscută și sub denumirea de Duminica Orbului. Au fost primele alegeri parlamentare și prezidențiale din România după evenimentele din decembrie 1989, au avut loc la 20 mai 1990 și primele alegeri libere după mai bine de 50 de ani.
Din numărul total de 17.200.722 alegători înscriși pe listele electorale, s-au prezentat la vot 14.826.616 (86,19%). Voturile validate au fost 14.378.693. Alegerile au fost câștigate de Ion Iliescu și FSN.
Rezultatele au fost următoarele:
Ion Iliescu – Frontul Salvării Naționale – 12.232.498 de voturi – 85,07%
Radu Câmpeanu – Partidul Național Liberal - 1.529.188 de voturi – 10,64%
Ion Rațiu - PNȚCD - 617.007 de voturi - 4,29%
Capcana lui Petre Roman
În timpul Mineriadei din 13-15 iunie 1990, Ion Rațiu nota în jurnalul său știrile primite de la colaboratorii săi, în condițiile în care liderul țărănist devenise ținta manipulatorilor: „Sediile PNȚ și PNL au fost distruse în timpul nopții. Dumneavoastră sunteți cel vinovat. De aceea au cerut greviștii înființarea unui post independent de TV. Dumneavoastră i-ați plătit pe manifestanții din Piața Universității. Așa se afirmă peste tot. Cel puțin 7.000 de mineri, înarmați cu securi și ciomege, merg peste tot. Vor veni și aici. Nu mai puteți sta”.
Ion Rațiu a încercat să se refugieze la prieteni, apoi a plecat spre Câmpulung Muscel, în condițiile în care hoardele de mineri erau instigate împotriva sa. În 15 iunie, a stat de vorbă cu prim-ministrul de atunci, Petre Roman, care l-a asigurat că se poate întoarce în casa devastată din București, pentru că Guvernul a instalat pază armată.
Citește și: Putin se retrage în 2023. Nu vrea să riște o lovitură de stat, să sfârșească precum Gaddafi
S-a întors acasă, în baza asigurărilor oferite de șeful Guvernului, însă a intrat într-o capcană, după cum notează în jurnalul său.
„Jalnic. Vandalism pur. Tot discutam dacă să dorm sau nu în casă și vine Rodeanu. Ne-au înconjurat din toate părțile. Au început să escaladeze gardul spre grădină. Ne-am refugiat pe acoperișul bucătăriei ca să ieșim prin spate. Intraseră. Strigăte. Dragoș Șerban, cu rangă de fier în mână, s-a repezit spre vreo cinci mineri, tăind aerul. Așa s-au retras. (…) Eu rămân pe acoperiș. (…) Bineînțeles, m-au găsit. <<Criminalule>>, mi s-au adresat”. Ion Rațiu a supraviețuit în cele din urmă acelei nopți de coșmar.
Citește și: Ce se întâmplă cu bacșișurile: cum le dai, cum le iei și cu ce rămân cei care le primesc și statul
După o scurtă perioadă în care a fost bolnav, Ion Raţiu a murit la Londra, la 17 ianuarie 2000, înconjurat de familie. La dorinţa sa, a fost înmormântat în oraşul său natal, Turda.
