Ce se întâmplă cu bacșișurile: cum le dai, cum le iei și cu ce rămân cei care le primesc și statul

DE Mădălina Ion | Actualizat: 16.01.2023 - 17:03
Ce se întâmplă cu bacșișurile: cum le dai, cum le iei și cu ce rămân cei care le primesc și statul Foto: pexels.com
Ce se întâmplă cu bacșișurile: cum le dai, cum le iei și cu ce rămân cei care le primesc și statul Foto: pexels.com

Intrarea în vigoare a "Legii bacșișului" a creat rumoare în baruri și restaurante, acolo unde atât patroni și ospătarii, dar și clienții se întreabă cum trebuie să procedeze corect.

SHARE

Ca de obicei, sărbătorile de iarna au venit cu “cadouri” din partea legiuitorului, legea 376 din 23 decembrie, prin care guvernul s-a gândit să rezolve problema bacșișurilor, sau, mai bine zis, să le oficializeze. 

Și până acum bacșișurile erau prevăzute în codul fiscal, doar că erau tratate ca venituri salariale, ceea ce însemna că pentru venitul din bacșiș ar fi trebuit plătite și contribuțiile sociale și impozitul (aproximativ 41.5%).   În realitate, nimeni nu s-a grăbit să recunoască acest tip de venit.

Prin urmare, prin aceasta lege, legiuitorul încearcă să ne arate că se mulțumește cu mai puțin. Acum ar fi rândul nostru să ne conformăm.

Citește și: Interlopul Cap de Porc debutează ca scritor de Ziua Culturii Naționale. Mai are de executat 15 ani

Conform legii, bacșișul este “ orice sumă de bani oferită în mod voluntar de client, în plus față de contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate de către operatorii economici care desfășoară activități corespunzătoare codurilor CAEN: 5610 - «Restaurante», 5630 - «Baruri și alte activități de servire a băuturilor».” 

De ce însă, legea se referă doar la baruri și restaurante, este mai puțin clar. Probabil că aleșii noștri nu prea merg la tuns, nu-și spală mașinile, etc.

Citește și: Ce-i așteaptă pe interlopii Marcel Kalu și fii, Franco și Marco, care băteau cu ciocanul de șnițele

Ni se mai spune și că “bacșișul nu poate fi asimilat, din punctul de vedere al TVA, unei livrări de bunuri sau unei prestări de servicii.” Ceea ce este minunat. Nu trebuie să calculăm și să colectăm (dacă suntem restaurant) sau să plătim (dacă suntem client) TVA pentru bacșiș.

Să vedem ce presupun noile reglementări referitoare la bacșiș pentru toți jucătorii afectați: operatorii economici, angajații acestora, clienții acestora, angajatorii clienților și, bineînțeles statul român.

Ce trebuie să facă restaurantele și barurile

Să începem cu operatorii economici, restaurantele și barurile.

Aceștia sunt obligați (altfel plătesc o amenda între 2000 si 4000 lei) să-și modifice soft-urile astfel încât pe nota de plată să apără bacșișul, ca o rubrica separata, a cărui valoare va fi hotărâtă de client.

Ni se mai spune și că bacșișul nu poate depăși 15% din valoarea consumației (dar nu este clar despre ce valoare a consumației vorbim, cea care include TVA sau valoarea fără TVA) și că operatorii economici nu pot “să condiționeze, sub orice formă, livrarea de bunuri sau prestarea de servicii de acordarea bacșișului”, ceea ce protejează clienții de eventualele abuzuri.

Pare logic că doar după ce clientul hotărăște bacșișul, va putea fi emis bonul fiscal și/sau factura.

Partea bună este că, în sfârșit, va putea exista un control al banilor. Suma totala a banilor existenți într-un restaurant/bar va trebui sa fie egala cu totalul încasărilor în numerar de la clienți (inclusiv bacșișul).

Clienții vor putea plăti bacșișul și cu card, deci, vor avea posibilitatea să achite un bacșiș mai generos, ceea ce înseamnă ca angajații restaurantului/barului vor fi mai fericiți. Cel puțin în principiu.

Ni se mai spune și că valoarea bacșișului nu trebuie considerată venit pentru operatorul economic și asta iar e bine, pentru că elimină orice dubiu privind contabilizarea acestei sume. Bacșișul este o sumă plătită de client operatorului economic pentru ca acesta s-o plătească angajatului său.

O altă parte mai puțin bună este faptul că angajatorul va trebui să stabilească, împreună cu angajații, cum va fi împărțit bacșișul, va trebui să țină evidența acestuia, să se asigure că-l distribuie conform înțelegerii. Dar eu cred că, acest lucru se întâmpla deja, într-o formă sau alta.

Aceștia mai trebuie și să calculeze și să rețină un impozit de 10 % din bacșiș pe care să-l vireze la bugetul de stat

Cu ce rămân cei care primesc bacșisul

La prima vedere, ei ar putea fi cei supărați pentru că acest venit, pe care până acum îl primeau, dar care nu era declarat, va fi impozitat. Li se va reține un impozit de 10% din valoarea bacșișului. Dar oare este asta o veste atât de proastă?

Poate că, dacă ne gândim că de acum clienții vor putea achita bacșișul și cu card și deci nu vor mai fi limitați doar la banii pe care îi au în buzunar, aceștia vor achita un bacșiș mai generos.

 De asemenea, oficializarea bacșișului va permite și celor care consumă servicii de restaurant în cadrul activităților de protocol să deconteze întreaga sumă (inclusiv bacșișul) deci și aceștia vor fi încurajați să fie mai generoși dacă vor fi mulțumiți de serviciile primite.

Una peste alta, s-ar putea ca creșterea venitului din bacșiș să fie mai mare decât impozitul de 10%.

Ce se întâmplă dacă dai mai mult de 15% sau dacă nu treci pe chitanță bacșișul

Am fost însă întrebată „ce se întâmplă dacă un client dorește să plătească un bacșiș mai mare de 15%?”. Aceasta este o întrebare delicată.

Conform Legii 376/2022, bacșișul este între 0% si 15%, dar nimeni nu poate împiedica un client generos să lase un bacșiș mai mare. Totuși, trebuie să știm că ceea ce depășește 15% reprezintă avantaj în bani primit în legătură cu activitatea dependentă (de salariat) de la terți și, prin urmare, conform codului fiscal (art. 76, alin (3)), această sumă va fi considerată și impozitată ca venit salarial. Din ea se vor plăti CAS de 25%, CASS de 10% și impozit pe venit de 10% din suma rămasă după plata cotizațiilor, în total 41.5%. Și, ar mai fi o problemă: ceea ce depășește 15%, nemaifiind considerat bacșiș acordat în conformitate cu legea 376/2022, nu va mai fi asimilat cheltuielii de protocol (la client). Deci da, asta s-ar putea să fie o veste mai puțin bună. Bacșișul s-ar putea să rămână plafonat la 15%.

 O altă categorie afectată de noile reglementări sunt clienții restaurantelor si barurilor.

Aceștia vor putea de acum să achite bacșișul atât în numerar cât și cu card. Vor putea deconta bacșișul, dacă serviciile au fost consumate “în interes de serviciu”.

Poate că unii clienți se vor simți “forțați” să achite un bacșiș atunci când vor trebui să scrie ei pe nota de plată bacșișul pe care doresc să-l ofere. Totuși, conform legii, bacșișul nu poate fi impus clientului.

Am mai fost întrebată ce se întâmplă dacă un client dorește să plătească bacșișul fără a-l trece pe nota de plată și, deci, fără ca acesta să apară pe bonul fiscal/factură. În acest caz, îmi pare rău, dar trebuie să-i avertizez pe acei clienți că se fac părtași la evaziune fiscală. Bacșișul trebuie trecut pe bon. Așa spune legea!

Cât despre angajatorii clienților, aceștia vor primi bonurile fiscale sau facturile pentru servicii de restaurant/bar și le vor putea înregistra în întregime ca și cheltuială de protocol care este deductibilă (limitat, ce-i drept). Deci, pe de o parte vor avea o cheltuiala mai mare, dar, pe de altă parte, această cheltuiala exista și până acum doar că nu putea fi dedusă deloc la calculul impozitului pe profit.

Cât câștigă statul

Și ca să fim corecți, trebuie să vorbim și despre al cincilea jucător, statul.

Acesta a renunțat la contribuțiile sociale, dar poate că acum are, în sfârșit, șansa să colecteze ceva din acest tip de venit care exista și până acum dar pe care nu reușea să-l impoziteze. Probabil că a ajuns si legiuitorul la concluzia că 10% din ceva este mai mult decât 41,5% din nimic.

Una peste alta, noile prevederi referitoare la impozitarea bacșișului s-ar putea să facă mai mult bine decât rău tuturor celor afectați.

 Totuși, ca de fiecare dată când legile sunt emise în pragul sărbătorilor, cu gândul la cozonac și sarmale, și de această dată exista aspecte care trebuie corectate. Să sperăm că vor fi corectate cât de repede.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te