Urme de noroi pe-un preș

DE Mihai Duță | Actualizat: 26.04.2019 - 17:58

Magistralul, redutabilul, profesionistul, constituționalistul, membrul Comisiei de la Veneția,  specialistul în Bălți, izbăvitorul de ziariști, respectatul profesor Tudorel Toader n-a vrut să îndeplinească tocmai ordinul pentru care a fost, de fapt, numit în funcție.

SHARE

Mai exact, n-a finalizat, așa cum a glăsuit Dăncilă. Brusc, toate laudele au pierit. A rămas doar „respectul“ lui Dragnea. Ca niște urme de noroi pe-un preș.

Cât a aprobat și a pus în practică toate dorințele unor certați cu legea, Tudorel a fost bun. Cel mai bun. Cel mai longeviv ministru din guvernele ticluite de Dragnea și Tăriceanu. Va rămâne în istorie ca întemeietorul statului de nedrept. Și toate buruienile plantate de el vor continua ceva vreme să-și împrăștie otrava. Cândva, cumva, toate acestea vor fi îndreptate și vinovații vor plăti.

Dar până atunci, avem de ales între tinichigii de drept propuși de Dragnea doar pentru a-i salva pielea. Cu orice risc, pentru că vătaful din Teleorman nu pune preț pe oameni.

Chiar și Viorica, cea mai utilă secretară din Videle tocmai pentru că nu înțelege nimic, a mirosit ceva de data asta. Știe că șeful ei e gata s-o sacrifice ca pe-o legumă de pus la grătar. Cineva i-a spus că s-ar putea să plătească, dar nu i-a spus tot. Probabil încă mai crede că ar putea să iasă cu fața curată dacă ar îndeplini ordinele stăpânului cu mâna unui ministru al justiției, care-o fi el. Dar pe orice ordonanță de urgență a Guvernului apare și semnătura primului -ministru, care-o fi el.

Și totuși, disperarea e mare când ajungi să-l propui la Justiție pe unul care-a terminat Dreptul la școala de maiștri fără frecvență. Pentru că asta cam reprezintă o diplomă luată de la Spiru Haret, forma „învățământ la distanță“. Chiar și ca sperietoare și tot arată a disperare. Numele din eșaloanele doi și trei sunt cam de același nivel.

Totul doar pentru pielea unui singur om gata să-și condamne propriul partid și chiar oamenii apropiați. De țară n-a fost vorba niciodată.  Poate doar de-o bucată din ea, la insula Belina mă refer.

Ar mai fi totuși o șansă. La cât de „meseriași“ sunt acești propovăduitori ai prostiei și jafului ar putea să se aresteze între ei.

Nu cred c-ar mira pe nimeni ca „intelectualii“ lui Dragnea să pună vreo virgulă aiurea și să se trezească închiși pe dinăuntru. Ne îmbătăm și noi cu apă rece, cât om mai avea și asta.

Să mai sperăm că vom reuși să circulăm în continuare prin Europa fără vize, cam ăsta este orizontul oamenilor care-și văd de treabă într-o țară în care fărădelegea devine valoare națională și furtul , act de patriotism.

Dacă a mai rămas ceva întreg în noi vom vedea la alegerile ce vin.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te