Erau vremuri în care banii la sacoșă nu ar fi deranjat pe nimeni: PNA nu se inventase (DNA avea să se numească abia mai târziu), justiția era – oricum – controlată politic, despre instituții conduse de șefi numiți de Guvern (ca Fiscul, de exemplu) nici cu gândul nu puteai gândi că ar deranja puterea și, în general, dacă dețineai majoritate parlamentară și, deci, erai instalat și la Palatul Victoria, toată țara îți aparținea. Și, totuși, în acele vremuri romantice ale furtului cu patalama politică, șpaga pentru presă avea o aparență de contract „legitim“ de publicitate. Că era ridicol să vezi în ziare reclamă la CET Govora (da, este vorba de centrala electrică de termoficare dintr-un oraș vâlcean) – îl și vezi pe cititorul unui cotidian dând buzna până la Govora să-și cumpere o găleată de apă fierbinte sau niște kilowați de curent de la producător, mai ieftini – sau la CFR Marfă (de câte ori nu v-ați dorit să închiriați măcar două-trei vagoane cu care să cărați niște legume pentru zacuscă sau pentru murăturile de pus pe iarnă?) este la fel de adevărat. Ba chiar, cel mai probabil, motivul puterii pedeseriste din anii 2000 pentru punerea în funcțiune a acestui mecanism era calculul pragmatic: de ce să dea – pentru articole favorabile sau lipsa celor negative - bani negri meniți să umple conturile greilor politici când banii publici erau la îndemână, fără nici un risc?
Azi, România are garanții de securitate la care doar visa acum 20 de ani. Iar ca parte a unui club cum e UE, beneficiază de protecția financiară și politică a statelor care fac jocurile nu doar pe continent, ci și în lume. Evident, uneori nu pare deloc că liderii de la București și-ar dori această protecție, dar asta e o altă discuție. Sau poate că nu? Poate că, urmașii pedeseriștilor de acum aproape 20 de ani au ales să nu se mai ascundă? Oricare ar fi motivul, azi, în România, șpaga pentru presă se dă, pe contract, direct de la partid. I se spune „consultanță“, se facturează pe SRL și se plătește fără întârziere, pentru că banii vin, ca acum 15 ani, tot de la stat (după cum a dezvăluit Newsweek România la sfârșitul anului trecut – printre beneficiari, „jurnaliști“ ca Doru Bușcu, Bogdan Chirieac, cuplul Savaliuc – Anghelescu, dar și sociologii Dîncu, Pieleanu și Palada). Numai că, acum, sumele publice nu mai trec pe la intermediari ca CET Govora sau CFR Marfă, ci pe la partid, unde ajung ca subvenție, în baza unei legi strâmbe și votate în regim uselist (culmea, la câțiva ani după desființarea oficială a USL).
Avantajele pentru partid sunt clare: plățile se controlează mai ușor decât prin directori de la stat, lingăii – de asemenea. Doar cititorii pierd, acum nu mai pot afla de unde să-și cumpere cea mai bună apă caldă, direct de la sursă.
