Trei obsesii ale diplomaților ruși acreditați la București

DE Ion Petrescu | 27.04.2021 - 16:03

Actualul ministru român al afacerilor externe merită felicitat pentru expulzarea adjunctului ataşatului militar rus la Bucureşti.

SHARE

Asta pentru că, după mulți de adormire, în comodele fotolii de diplomați, ai unor conaționali atenți la bunele maniere, mai puțin la necesitatea unei conduite tipice unui bărbat de stat, a venit și momentul în care a fost trimis acasă un diplomat militar răsăritean, cu instruirea și acțiunea specifică unui ofițer din serviciul de informații al armatei ruse.

Cu mai mulți ani în urmă, un distins general al armatei române, capul structurii de informații militare - și azi mai eficientă decât multe dintre celelalte servicii de culegere de date, pe care le are România - a plecat la Moscova, cu mandatul de a explica interlocutorilor săi de ce țara noastră a optat să meargă spre Vest.

Omologul rus - un general impozant - l-a primit cu o anumită nemulțumire, confirmată de interogația:

- De ce vreți voi, mă, ca să intrați în NATO?!...

Cu un tact specific diplomației militare românești, generalul român a explicat contextul diferit în care evoluează România, după evenimentele din decembrie 1989, dorința de libertate, democrație și un trai mai bun, decât cel avut în regimul anterior, fiind caracteristică tuturor românilor. 

Întrebarea antologică a generalului rus indică și prima obsesie a diplomaților de azi, de la ambasada Rusiei în București.

Și aici nu este vorba doar de convingeri personale, ci de o concepție a Moscovei generată de nemulțumirea că fostele state socialiste aliate cu URSS, în Tratatul de la Varșovia, azi sunt membre ale Alianței Nord-Atlantice.

De aici și valul de atacuri în te miri ce presă a anului 2021, în care sintagma repetată, spre umilirea românilor, este aceea că statul nostru a devenit o "colonie americană."

Argumentul fiind prezența militarilor americani la bazele existente la Mihail Kogălniceanu, Câmpia Turzii și Deveselu, adică:

1. în Dobrogea, cea mai amenințată porțiune din teritoriul românesc, de către concentrarea de forțe militare rusești în Crimeea, care au efectiv de circa 50% din acela al Forțelor Armate Române, 

2. în Transilvania - mereu inclusă în propaganda rusă ca un areal european ce poate fi desprins de România, dar nu se va alipi la Ungaria (pentru că atunci numărul românilor îl va depăși clar pe cel al maghiarilor), însă va evolua cu sprijinul economic - vizibil și azi - masiv din partea Germaniei.

3. în istorica Țară Românească, sugerată machiavelic drept singura zonă ce va mai rămâne românilor, Moldova dintre Carpați și Prut urmând a fi unită cu republica ex-sovietică dintre Prut și Nistru, care va fi total  aservită Moscovei. 

Păi, dacă vorbim de... colonie, să amintim și coloniile... ruse, de pe teritoriul mioritic, acestea fiind arealurile industriale și comerciale preluate de patronate finanțate de la Moscova, toate având în structura lor și ofițeri de informații nativi ruși, acum cică în rezervă.

Aceștia, sub pretextul că se ocupă de resursele umane filează întâlnirile angajaților români, din timpul lor liber, pentru a se asigura că nu se scurg date confidențiale spre serviciile românești de vigilență constituțională. 

Cât despre diplomații menționați în titlu, aceștia nu uită să reamintească interlocutorilor - asta fiind a doua obsesie a lor, evident profesională - că Stalin a decis, după încheierea ultimei conflagrații mondiale, că  Transilvania trebuie dată României, pentru că Ungaria merita să fie pedepsită.

În traducere liberă: "noi v-am dat Transilvania, voi ne-ați trădat ulterior și ați intrat în NATO." 

Șantaj pe față, evident la nivel informal.

Deși, diplomații ruși ar trebui să își aducă aminte că însuși Stalin i-a râs în față lui Joachim von Ribbentrop, cel care a fost ministrul de externe al Germaniei, între anii 1938-1945, când acesta se afla la Moscova și i-a propus liderului sovietic un pact pe o sută de ani. 

"Într-un veac se schimbă multe" a afirmat, cu subînțeles, dictatorul de la Kremlin. 

A treia obsesie, ca temă de discuție cu efect de descurajare a interesului național românesc, este insistența de a accepta partea românească că între Prut și Nistru este o altă realitate geopolitică.

Pentru diplomații ruși, decizia Sfatului Țării, de la Chișinău, din 27 martie 1918, este o făcătură.

O făcătură impusă cu baionetele militarilor români aflați în stânga Prutului, pentru a potoli furturile, violențele, abuzurile dezertorilor din armata rusă, aflată atunci într-o degringoladă totală. 

Și asemenea distorsionări ale istoriei din acel moment aparțin, deloc întâmplător, unora din diplomații amintiți, care au rude în actuala Republică Moldova. 

Deci au nu numai o motivație oficială, pentru susținerea unei asemenea inepții, ci și una personală. 

Totuși, departe de a generaliza machiavelismul unor interlocutori răsăriteni, există la ambasada rusă din București și europeni cu capul pe umeri.

Predecesorul actualului ambasador rus la București, respectiv Oleg Malginov, un diplomat deschis la dialog, a acceptat, la inițiativa mea - cu prilejul unui interviu realizat anterior pentru televiziune - cu ani în urmă, întâlnirea cu reprezentanții unui think tank românesc, pentru a trece în revistă dosarele în care București și Moscova au opinii divergente. 

Atunci, răspunzând unei întrebări venită de la un interlocutor român, înaltul diplomat rus a afirmat - surâzând -  că problema Bucovinei de Nord și a Basarabiei de Sud nu mai ține de dialogul oficialilor români cu cei ruși, ci de discuția cu reprezentanții Kievului.

Ieri, pe Twitter, Inițiativa celor Trei Mări a semnalat că miniștrii de externe ai Ucrainei și României au afirmat, la București, că aceste două state vor să înceapă un parteneriat strategic.

Acesta va include trecerile de frontieră suplimentare și noi proiecte de infrastructură comună.

În plus, susține aceeași sursă, trupele române ar putea fi reprezentate de un detașament, la parada militară organizată la Kiev, la cea de-a 30-a aniversare a independenței Ucrainei.

Vom trăi și vom vedea, dacă așa ceva se  va confirma.

Revenind la întâlnirea informală cu fostul ambasador Oleg Malginov, aceasta a confirmat o așteptare a diplomației ruse.

Este vorba de intenția de a avea un dialog conceput fără condiții, doar pentru convenirea unui inventar al temelor sensibile, care, cu inteligență și determinare pot fi abordate într-un spirit constructiv, de ambele părți.

Însă la București există opinia că deocamdată trebuie limitat dialogul cu Rusia doar în cadrul NATO.

Ceea ce nu ar fi rău, dar în prezent este sporadic, de pe poziții net opuse.

Totuși, ministrul român de externe a dovedit zilele trecute că în capitala României se pot organiza întâlniri diplomatice de referință, precum aceea cu omologii din Polonia și Turcia.

Și tot la București poate fi fermitate față de acțiuni contrare respectării suveranității naționale, cum a fost cazul expulzării diplomatului militar rus. 

Momentan, contextul internațional și cel regional indică mai degrabă opțiunea Kremlinului pentru retragerea, aparentă, în interiorul unei carapace geopolitice asemănătoare, la modul figurat, cu aceea a unei broaște țestoase. 

Nu în cele din urmă, întâlnirea dintre președinții SUA și Rusiei, care va avea loc în cursul lunii iunie 2021, are șanse, deocamdată teoretice, de a detensiona încordarea dintre superputerile nucleare ale lumii, unul din dezirabilele efecte fiind scăderea tensiunii militare și în zona Mării Negre. 

Alegerile legislative care vor avea loc în Rusia la sau înainte de 19 septembrie 2021 par a fi un alt argument că actuala conducere de  la Kremlin își dorește o perioadă de acalmie și măsuri interne menite a capta simpatia alegătorilor ruși.

Deși, dacă privim înapoi, fără mânie, războiul ruso-georgian s-a derulat între 7 la 16 august 2008, iar după șase ani, în anul 2014 a avut loc anexarea manu militari a peninsulei Crimeea, iar în mai 2014 au devenit noi entități republicile separatiste Donețk și Luhansk.

De atunci au trecut nu șase, ci șapte ani. 

Între timp, chiar ieri, în România, pe micul ecran, un cetățean cu pretenții academice, "tatăl" studiilor despre noul imperiu rus, un conațional cu o formație deloc militară, a afirmat că nu se pune problema ca trupele ruse să ajungă la Delta Dunării.

De ce? Deoarece trăim în secolul 21!

La atâta aroganță merită să reamintim celor interesați de adevăr că Georgia, Crimeea și Donbasul au fost atacate de trupele ruse în acest veac. 

Porumbelul păcii clamate de unii sau alții pare să zboare mai ales spre aceia fără obsesii geopolitice, care nu folosesc nimănui, fiind doar expresii ale unor încrâncenări mai degrabă trecute, fără relevanță conflictuală pentru generația următoare. 

 

 

Comentarii


© 2021 NEWS INTERNATIONAL S.A.