Cel mai bun exemplu este situația pensiilor speciale: exact ca și-n dosarul Mineriadei din 13-15 iunie, se fac intenționat greșeli procedurale pentru ca CCR-ul lui Dorneanu să aibă motive să respingă orice proiect care ar duce măcar la limitarea acestui privilegiu. Reformă nu înseamnă să pui pălmașii să muncească mai mult, fiindcă actualul sistem de pensii devine o povară nesustenabilă pentru buget. despre pensiile speciale se vorbește doar când USR vrea să le dea în cap celor de la PNL, acuzându-i că nu vor să le abroge. Un proiect serios nu există. De altfel, nici nu ar fi nevoie: ar trebui să se ia legea emisă de guvernul Boc în 2011, lege care a trecut de controlul CCR, și reactivată, cumva. O soluție simplă, ignorată cu intenție.
Alt exemplu ar fi cel al eternului eșec al digitalizării statului român. Nu o spun eu, a explicat Daniel Dăianu, președintele Consiliului Fiscal și fost ministru PNL de Finanțe, de ce “nu se vrea“ digitalizarea ANAF, de exemplu: “Nu întâmplător s-a renunțat la acel program (cu Banca Mondială n.r.) și nu s-a dorit. Există conivențe multiple. A face așa ceva introduce o transparetizare a fluxurilor economice și ți-e clar cine nu plătește și cât nu plătește. Nu se dorește așa ceva, așa cum nu cred că se dorește o transparentizare a funcționării sistemului nostru economic“. Dar proiectul de informatizare a ANAF cu Banca Mondială a fost aruncat la coș pe vremea PSD, când șefă a ANAF era aceeași persoană ca și acum: Mirela Călugăreanu.
PNRR a fost de la început o campanie propagandistică de moment, prilej de laude pentru unii și de critici, pentru alții. Nimeni nu și-a pus problema câți bani vor fi cheltuiți efectiv, până în 2026. Cui îi pasă? Politicanul român trăește de azi pe mâine, în cinci ani se uită tot ce era azi.
România are, oricum, la dispoziție sume uriașe de la UE și nu le cheltuie. În aprilie, doar 34,43% din fondurile de coeziune erau absorbite (după această dată, ministrul Ghinea nu s-a deranjat să mai publice date...). Pe Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) se cheltuieseră doar 34,94% din bani. Sumele solicitate de la UE pe POIM sunt la 44%. De ce mai cere România bani de autostrăzi, când nu a cheltuit două treimi din fondurile de coeziune primiite exact pentru asta?
La final, s-ar putea ca PNRR să însemne un prilej de bucurie doar pentru funcționărimea din ministere, care, prin OUG 24/2021, a primit dreptul la sporuri uriașe la salariu pentru că a lucrat la elaborarea PNRR. Din nou, guvernanții (aceștia, ca și alții de dinaintea lor) premiază incompetența. Cei parțial responsabili de eșec primesc sporuri. Este exact ceea ce nu trebuia să fie PNRR: încurajarea birocrației obtuze, hiperpolitizate și incompetente. O contra-reformă.
