Speculă cu moartea

DE Radu Paraschivescu | 02.04.2020 - 16:29

Sobrietatea pe care-o presupune săvârşirea cuiva din lume s-a pierdut. Pofta de show funerar creşte de la o săptămână la alta.

SHARE

Paginile de necrologuri ale ziarelor, câte mai sunt, stau mărturie. Iar primul element de discutat e stilistica ferparului. Anunţul din ziar emană de multe ori o ipocrizie greţoasă şi consfinţeşte, cu o pioşenie jucată, falsificarea realităţii. Morţii din ferpare populează cea mai amplă utopie din istoria omenirii.

Iar cine judecă lumea doar după aceste texticule doldora de epitete elogioase poate  conchide că Pământul e o planetă a concordiei şi a nobleţei.

Stilistica unui necrolog se întemeiază în multe situaţii pe un raport de proporţionalitate inversă între profilul protagonistului pe când era viu şi ecoul lui postum. Mortul din ziar este opusul trăitorului din viaţă. E remarcabil felul cum un om devine propriul lui antonim din secunda când închide ochii pe veci.

Şi degeaba îi spui celui care redactează un necrolog îmbibat de veneraţie că formula „despre morţi numai de bine” nu trebuie înţeleasă ca o obligaţie de a-i elogia pe ticăloşi doar fiindcă nu mai respiră. Nimeni nu ne poate cere să croşetăm omagii la mormântul ucigaşilor şi pedofililor. 

Moartea vinde bine ziarul şi programul de ştiri.

Tabloidismul autohton a făcut descoperirea cu aproape trei decenii în urmă. Empatia funerară rentează, mai cu seamă când dispărutul se bucură de notorietate. Există zeci de exemple ale acestui tip de dribling afectiv vecin cu escrocheria sentimentală.

Există sute de situaţii în care moartea cuiva cunoscut trezeşte în noi impulsul de-a boci voiniceşte, cu speranţa că vom trece drept campioni ai solidarităţii consolatoare.

La fel, există oameni cu palmares public cărora le-am acordat mai puţină atenţie decât ar fi meritat pe când erau în viaţă, dar care declanşează în noi dorinţa recuperării postume. Intră în joc aici o mizerabilă combinaţie de cinism şi calcul de rating. Farsa continuă, în registrul unei gravităţi şi dureri de multe ori contrafăcute.

Deplângem dispariţia unor oameni cărora n-am ştiut sau n-am avut timp să le apreciem valoarea când creau sub ochii noştri şi credem că în felul ăsta facem dovada recunoştinţei.

Ba mai mult, uneori aşteptăm aplauze pentru inima noastră largă, pentru condeiul nostru în care pulsează emoţia, evlavia, talentul şi gratitudinea.

În realitate, nu facem decât să jucăm un renghi care poate ţine cinci ore sau două săptămâni. România e doldora de identităţi neglijate care s-au preschimbat, prin injecţia noastră cu ipocrizie, în răposaţi iluştri.

Gândiţi-vă cât de superficial am privit opera atâtor şi-atâtor artişti, sportivi sau cântăreţi câtă vreme au trăit, şi ce repede am prins să-i venerăm de îndată ce-au fost depuşi la capelă.

Sigur, avem tot dreptul să blamăm traficul de droguri sau biletele vândute la suprapreţ. Dar poate că s-ar cuveni să ne încruntăm la fel de tare şi în faţa speculei cu moartea.

Indiferent câtă literatură de ziar citeşti pe tema locului cu verdeaţă, concluzia e aceeaşi: toţi cei care mor sunt sanctificabili.

Renovarea postumă nu ocoleşte nici un ticălos, nici un delincvent, nici un depravat. Fără excepţie, ei obţin legitimaţie de erou naţional, de familist par excellence sau de apostol al cucerniciei.

În această situaţie, bunul Dumnezeu aproape că nu mai are ce şi pe cine să ierte. Sigur, rămâne totuşi o enigmă. Dacă toţi cei care au părăsit lumea asta au fost boreali şi imaculaţi, cum se face că avem în continuare trădări, războaie şi puşcării?

Întrebarea trebuie rostită apăsat, fiindcă formele şi convenţiile de reabilitare post-mortem din România par inepuizabile, mai ales în ceea ce-i priveşte pe marii vinovaţi.

Bestia subumană, rebutul respingător care şi-a schingiuit semenii în pivniţă ani la rând se lasă drapat în falduri tricolore după ce se săvârşeşte din viaţă şi devine patriot.

Comentarii

© 2020 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Aici puteti modifica setarile de Cookie -