Școala online e o glumă proastă pentru copiii săraci
Mă întorc de pe teren, din București, de la o mamă singură cu trei copii: doi băieți, de șapte și nouă ani și o fetiță de 12 ani. Ei trăiesc cu 1.100 de lei pe lună.
De când a început școala online, băieții, unul în clasa pregătitoare, celălalt, în clasa a III-a, n-au mai intrat la ore. Nu știu să folosească unica tabletă pe care au primit-o de la școală - oricum amândoi aveau ore dimineața, iar mama lor îmi spune că n-are carte și e depășită de situație.
Învățătoarea unuia dintre băieți i-a spus femeii abia săptămâna aceasta să vină cu tableta la școală, să o învețe cum se folosește.
Fata n-a mai fost la școală de când a terminat clasa a IV-a, a rămas acasă, ca ajutor al mamei. Femeia își câștigă pâinea muncind cu ziua prin cartier sau adunând fier vechi și îi e greu să țină trei copii la școală.
O întreb pe fetiță ce-ar vrea să devină când se face mare. Se uită fâstâcită la mine. Mama răspunde tristă în locul ei: „Ce să se facă, fără carte n-o să ajungă prea departe”.
Pentru copiii foarte săraci, din comunitățile vulnerabile, școala era singura mână de ajutor pe care o primeau. Când pandemia i-a izolat în case, educația a devenit un lux. O tabletă nu-i suficientă pentru ei, asta atunci când o primesc.
Nu știu ce soluții sunt. Redeschiderea școlilor? Oricum, îmi vine greu să cred că eu am găsit excepția din orașul ăsta. Doar am ieșit puțin din bulă.
