Nu acum. Ci la terminarea celui de-al doilea mandat prezidențial.
Deși pare devreme, atenția repetată acordată viitoarei competiții electorale, în urma căreia câștigătorul declarat oficial se va instala la Palatul Cotroceni, indică mai degrabă apele tulburi ale politichiei autohtone, după schimbările, nu doar climatice, din această vară, cu temperaturi parcă împrumutate de pe alte continente.
Pe de o parte, păpușarii celor ce se cred lideri de opinie testează părerile alegătorilor, unii dintre ei, de atâta caniculă, nici nu mai știu cât costă o pâine.
Pe de altă parte, reacțiile compatrioților, publice sau intuite, confirmă prejudecățile persistente în România postdecembristă, la peste trei decenii de la schimbarea regimului politic în țara noastră.
Probabil că prezidențiabilul de azi, care va reuși să devină cel de-al 5-lea președinte al țării noastre va avea, pe agenda sa de om de stat nr.1, dornic de o schimbare în bine, în evoluția statului român, o întâlnire cu unii înstelați.
Aceia care asigură azi, la limita prevederilor constituționale, numărarea electronică a voturilor și le va comunica zâmbind că, pe viitor, au destule telecomunicații speciale de asigurat, ca să funcționeze bine, astfel încât pachetul de atribuții tehnice vizând însumarea și anunțarea rezultatelor finale să revină firesc celor fără epoleți, mai mult sau mai puțin auriți.
Până atunci, o primă prejudecată - aruncată în presa dâmbovițeană, spre amețirea neinformaților - este că pe lista celor ce au șanse să îi ia locul actualului secretar general al NATO s-ar afla și un înalt oficial român.
Bună gluma, deși nu ar fi difuzată la Radio Erevan.
În condițiile în care actualul secretar general adjunct al Alianței Nord-Atlantice este un român cu o experiență diplomatică solidă, cu o cunoaștere excelentă a limbii engleze, cu o capacitate de negociere și promovare adecvată, inclusiv mediatică, a proiectelor NATO, este exclusă acceptarea altui cetățean român ca nr.1 în cea mai puternică alianță politico-militară a lumii.
Și prima țară care se va opune va fi Polonia, deoarece propunerea Varșoviei pentru nr.2 la NATO nu a fost acceptată peste Ocean, fiind preferat românul care a fost ambasador la Washington D.C., cu conexiuni pragmatice la Casa Albă, Departamentul de Stat și Pentagon.
O altă prejudecată este aceea că același înalt oficial român va primi o funcție cheie la Uniunea Europeană.
Ei, aici s-ar ca putea ca Radio France Internationale să comenteze, mai puțin amical, o asemenea năzdrăvănie, după ce Parisul a admis, anterior, cu greu, ca un politician și medic german să devină președinte al Comisiei Europene de la 1 decembrie 2019.
Doar la Paris se cunoaște ceea ce aș numi afinitatea aparte a înaltului oficial român cu anumite opțiuni ale Berlinului.
Și pentru cei ce se îndoiesc de o asemenea perspectivă să le aducem aminte că deși actualul președinte al Franței a promis, la ultima sa vizită în România, că va fi prezent, în același an, la aniversarea Zilei Naționale a României, de la 1 Decembrie, minunea nu s-a întâmplat.
La NATO, nu.
La UE, nu.
La Palatul Victoria, da?
Sigur că pilda cancelarului german actual, aflat la putere din 2005, până azi, este încurajatoare pentru a fi urmată și în alte părți, dar aici este România, cu un popor sătul de poveștile politicienilor din 1990 încoace, dornic să vadă reforme reale, cu efecte vizibile în viața fiecărui cetățean - încă liber să spere la mai binele familiei sale.
Prezidențiabilii din România par a fi perindați pe micul ecran.
De pildă, doi sunt ex-premieri, veniți la București din Transilvania, pământ în veci românesc.
Dar cei doi, în modalități diferite, dar cunoscute deja marelui public, fie au purtat uniforma cu petlițe de un albastru închis, fie au servit securitatea chipurile decedată în 1989.
Sigur că la computerul cu numărarea finală a voturilor, cel puțin acum, asta nu mai contează,
Alt prezidențiabil, de data asta surprinzător, pare a fi actualul premier, ceea ce nu ar fi deloc rău, dacă după teoretica, dar posibila sa instalare pe fotoliul nr.1 de la Cotroceni ar lansa ca proiect de țară mărirea accelerată a numărului locurilor de muncă în România.
Casa Albă a anunțat că peste 4 milioane de locuri de muncă au fost create în primele 6 luni ale mandatului președintelui Joe Biden.
În România se știe că aproximativ 4 milioane de bărbați și femei au plecat din țară, pentru a munci, pe bani mai mulți, în străinătate.
Palatul Cotroceni nu a precizat câte locuri de muncă au fost create pe timpul mandatelor președintelui actual.
Sigur că replica unora a fost că locurile de muncă sunt de competența forului legislativ și a guvernului.
Păi dacă ne uităm când a fost lansat proiectul de țară al șefului de stat actual - axat pe educația națională - și cum abia în acest an s-au indicat modalități de finanțare dezirabilă, părem a trăi într-o țară rămasă suspendată undeva, în tunelul timpului, din rațiuni care ne scapă.
O soluție de accelerare a reformelor ar fi fost un prezidențiabil cu o anterioară carieră militară.
S-a și văzut rapiditatea cu care actualul ministru al apărării, ca premier interimar, a pus ordine la Palatul Victoria.
A fost rapid invocată - cu trecerea sub tăcere a unor ani de istorie postbelici, din țări latine europene - necesitatea de a fi un prezidențiabil civil.
De aici, la fumigena politică cu un prezidențiabil promovat deja de Berlin, ca administrator în orașul parcurilor și florilor, din inima Banatului, până la prezidențiabilul cu cosițe, care a adus Misterele și sprijinul Parisului, într-un sector din București, nu a fost decât un pas.
Mai bine cu un viitor președinte român care oficial nu mănâncă pâine, decât cu noii fanarioți, vorba vine, parașutați - știți cum - în spațiul intra și extracarpatic, unde încă mai vorbim liniștiți limba lui Mihai Eminescu.
____________________________
Opiniile publicate în această rubrică aparțin autorilor și nu reprezintă punctul de vedere al redacției.
____________________________
