Coșmarul de jumătate de an cât ne-am aflat în centrul unui război hibrid dus împotriva noastră de Rusia și China e pe final.
Avem, într-un final, un președinte ales, Nicușor Dan, cu o majoritate zdrobitoare. În fața reprezentantului unui partid extremist cu puternice conexiuni cu Moscova. Și care l-a avut la susținere pe candidatul Moscovei, Călin Georgescu.
Și al unui pluton de oameni din diferite structuri de forță nostalgici după vremurile ceaușismului.
Avem chiar un nou ambasador al SUA la București. Numit la o zi distanță după ce precedenta ambasadoare își dăduse demisia. Oricât de stridente ar părea divergențele dintre republicani și democrați la Washington, România trebuie să-și vadă de parteneriatul ei strategic cu SUA.
Evident că produce confuzie diferența uriașă între declarațiile a doi oficiali ai SUA despre alegerile noastre prezidențiale.
Pe de o parte, generalul în retragere Mike Flynn, din cercul apropiat al lui Trump, zice ca a existat o fraudă masivă la voturi la alegerile din România, la fel cum a existat o fraudă masivă la alegerile din SUA, în special la alegerile trucate din 2020.
Pe de altă parte, președintele Comisiei electorale federale din SUA a lăudat organizarea alegerilor prezidențiale din România pe care le considera un model de transparență, securitate și devotament civic.
Primul ar putea transmite un mesaj neoficial din partea administrației Trump. Sau se bagă singur în seamă.
Al doilea vorbește în numele oficial al guvernului SUA, dar poate să nu reprezinte punctul de vedere al administrației Trump.
Aceste declarații coroborate cu cele recente ale vicepreședintelui SUA, J.D. Vance, despre alegerile anulate, nu pot fi folosite de instituțiile statului român ca să readucă încrederea Occidentului în țara noastră.
Că putem fi un partener pe care să te poți baza. Și din punct de vedere militar, și economic, și al securității, al politicului și al unei societăți care a luat pastila albastră cu democrație și nu se mai sucește odată la zece ani la pastila roșie cu autocrație.
Militar, trebuie să dăm asigurări clare că ne înarmăm până în dinți ca să facem față unei Rusii agresoare. Și că cumpărăm ce trebuie. În cantitățile care trebuie. Că ce cumpărăm putem să integrăm cu arhitectura țărilor NATO. Că nu luăm cantități mari doar ca să mai ia o șpagă o mână de generali cu lipici la luxul din Dubai.
Economic, trebuie să arătăm că ne desprindem odată pentru totdeauna de Rusia, dar și de China. Că nu tot croncănim că suntem independenți energetic dar importăm masiv petrol din Rusia. Bătându-ne cu pumnii în piept că aplicăm sancțiuni inexistente împotriva rușilor. Că nu lăsăm toate companiile chinezești acuzate în Occident că spionează pentru guvernul autocratic al Chinei să-și facă de cap în România. Și că nu punem piedici investitorilor americani și europeni.
La nivel de servicii de informații, trebuie să le transmitem odată pentru totdeauna partenerilor occidentali că ne-am descotorisit de toate cozile de topor din fosta Securitate a lui Ceaușescu care au fost aproape să-și pună o marionetă la Cotroceni. Și că nimeni dintre ofițerii activi nu dă socoteală foștilor instructori de pe vremuri. Și nici că, Doamne Ferește!, sunt pe ștatul de plată al agresivelor servicii de informații rusești sau chinezești.
Politic, atât partenerii americani dar și cei europeni trebuie să fie liniștiți că, orice partid sau partide vor forma o coaliție de guvernământ la București, nu va mai exista riscul unei deraieri spre Rusia sau China. Că niciun politician nu folosește vreun card negru dat de chinezi sau vreo sacoșă cu ruble ca să placheze destinul a milioane de români care, într-o majoritate covârșitoare, își doresc ca țara lor și copii lor să fie alături de Occident.
Alături de valorile lui, care multora le par niște banalități, și ceva care sigur nu se mai poate pierde. Și pentru care uită să mai lupte zi de zi. Și ceas de ceas.
