În zilele de dinainte de alegerile din SUA, părea că nici nu merită să mai deschizi televizorul ca să afli cine va ajunge la Casa Albă, Biden era cotat cu 5-10 procente înaintea lui Trump. Până și Niall Ferguson, un comentator mai degrabă favorabil lui Trump, scria, în octombrie, că nu crede că acesta se mai poate salva. Ferguson este oricum o excepție, imensa majoritate a comentatorilor de la publicații precum New York Times îl considerau pe Trump un clovn psihopat care va ajunge la lada de gunoi a istoriei, pierzând la un scor jenant.
O discuție specială ar trebui să existe despre rolul Facebook și Twitter, încurajate intens să își asume rolul de cenzor și să decidă ce este “adevărul“, pe baza unor vagi “standarde ale comunității“.
La ora la care scriu, deși Biden are un avans, bătălia este deschisă, se numără. Trump se luptă. Scorul obținut de el este peste orice așteptări. Este clar că a existat o majoritate tăcută, o majoritate care se temea să se exprime, ca să nu fie insultată, și care a votat cu actualul președinte. Vom vedea în zilele următoare ce i-a convins la Trump. Cel mai probabil, performanța sa economică, acesta a fost punctul forte al candidatului republican.
Așa că, după opinia mea, lecția pentru România este că degeaba câștigi alegerile pe Facebook sau la Antena 3, asta nu este suficient. Acum foarte mulți ani, când lumea putea trăi fără Facebook, un politician de dreapta îmi spunea: nu te lăsa niciodată înșelat de oamenii mulți care vin la mitinguri. Sunt câteva mii, te aplaudă, te idolatrizează, dar lumea reală nu este acolo, nu te lăsa înșelat. Consumatorii fanatici ai Facebook au căzut în această capcană: au crezut că dacă suprimă orice disonanță din bula lor, au câștigat. Greșit. Au redus la tăcere criticii, dar aceștia s-au dus la vot.
Publicului îi place să-l minți: ai noștri vor câștiga, vor zdrobi! Cine nu împărtășete acest optimism, e un defetist care trebuie expulzat din comunitate. Și, după ce aceste predicții optimiste se infirmă, te iartă. Se găsește mereu un vinovat de serviciu pentru faptul că pronosticurile optimiste s-au prăbușit. Dar acesta nu este jurnalism. Jurnalism înseamnă să prezinți fapte și să încurajezi - cred eu - opiniile diferite și dezbaterea.
Pe Biden nu l-a ajutat absolut defel conformismul jurnaliștilor de la CNN sau New York Times, precum și atacurile violente ale acestora împotriva lui Trump. Era previzibil: cele mai brutale campanii ale Antenei 3 s-au terminat cu înfrângerea candidatului pe care-l susținea. Trolii de pe Facebook, fără memorie instituțională, n-au învățat nici ei această lecție.