Fostul premier Adrian Năstase a devenit celebru după ce o mătușă de-a sa, pe numele ei Tamara, i-a dat un împrumut consistent soției sale.
Cazul a făcut vâlvă la vremea respectivă, în urmă cu mai bine de 10 ani, iar Năstase a fost chiar achitat în acest dosar. Procurorii nu au reușit să aducă suficiente dovezi că acești bani au fost parte a unei înțelegeri dubioase între cei care au fost bănuiți că i-au dat de fapt o șpagă mascată fostului premier PSD.
Dar poate tocmai de aceea metoda este folosită și în ziua de azi, când legea Agenției Naționale de Integritate a fost ciopărțită și mai rău.
Astfel încât poate fi luată la puricat averea doar a demnitarului, a soției acestuia și a copiilor acestuia. Atât.
Iar toți politicienii dar și înalții funcționari sau chiar și cei mărunți exultă.
Avem trei cazuri celebre. Al fostului primar al municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, care a primit de la mamițica 1,5 milioane euro înainte să intre în politică.
Citește și: Primarul Cherecheș a cărat 1.500.000 € într-un seif din Germania, în tranșe de sub 10.000€
Și pe care i-a cărat, conform propriilor declarații făcute în fața unei Comisii de control a averilor despre care am scris aici, în Germania, într-un safe al unei mătuși.
În tranșe de sub 10.000 Euro, ca să nu-i declare la graniță, și pentru că nu are încredere în sistemul bancar românesc.
Prinde orbul, scoate-i ochii, cum s-ar zice. Deși instanța a hotărât să-i confiște jumătate de milion de euro pe care nu-i putea justifica, Cherecheș a rămas cu cel puțin 1 milion de euro din împrumutul de la mamițica.
Pe numele căreia și-a pus alte active când a început să aibă probleme cu legea.
Al doilea exemplu celebru este cel al fostului președinte al Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan.
Care și-a trecut toată agoniseala pe numele mamițichii: viloiul cu o amprentă la sol de peste 600 de metri pătrați, mașinile, bărcile și chiar și importante sume de bani.
Am scris că Oprișan apare în cel puțin trei ordine de plată de la bancă și la plătitor și la beneficiar. Adică e împuternicit pe contul mamei pensionare și face ce vrea cu banii acesteia.
Într-o țară cu legi clare, ANAF ar trebui instantaneu să o ia la întrebări pe mamițica lui Oprișan de unde are venituri pentru vile, terenuri, mașini, bărci și milioanele din conturi.
Al treilea caz despre care am scris este cel al primarului de la sectorul 5, Cristian Popescu Piedone. Care declară venituri modeste și proprietăți de asemenea.
Citește și: Averea ascunsă a lui Piedone. Se plimbă cu motoscuterul, deși are în garaj mașini de lux și de epocă
Dar în realitate are pitite proprietăți pe numele unei octogenare de aproape 90 de ani. Care îi deține inclusiv viloiul de la Bragadiru, din jurul Bucureștiului, unde acesta își are reședința reală.
Aceeași octogenară este și administratorul unei firme deținute de copii lui Piedone, care are înmatriculate o serie de mașini de epocă. Piedone fiind un colecționar înrăit de astfel de autoturisme.
Cei trei politicieni sunt emblematici, dar de departe nu sunt singurii care-și pitesc averile pe numele altora.
Aceștia apelează la avocați și contabili scumpi care îi învață ce să facă, iar când sunt la ananghie își plătesc companii și campanii de imagine pe rețelele de socializare, la televiziuni și în mediul online.
Există suspiciuni vagi, însoțite de probe indirecte pe ici pe colo și de situații aproape trase la indigo pentru extrem de mulți politicieni și funcționari, mai mari sau mai mici.
Folosirea paravanelor e încă o practică generalizată căreia autoritățile cu greu îi dau de cap.
Averile nejustificate făcute din șpăgi plutesc pe numele unor anonimi, care nici nu știu cât de bogați sunt, dar sunt folosite de oficiali care pozează cinstiți în declarațiile de avere.
Acum, în decembrie, când comemărăm încă un an trecut de la uciderea câtorva mii de români la Revoluție pentru libertate, fosta nomenclatură a lui Ceaușescu deschide o nouă șampanie cu banii dosiți prin paradisuri fiscale.