Generalul Păreroiu

Sabin Orcan
DE Sabin Orcan | Actualizat: 26.07.2020 - 10:42

Pasionații de istoria serviciilor secrete știu că adevărații  spioni, cei care au făcut  muncă de spionaj pe teren, nu doar din birou, nu se apucă niciodată de politică.

SHARE

Pe lângă discreție, care se aplică și dincolo de limita pensiei, lipsa partizanatului este o trăsătură întipărită adânc în biografia oricărui profesionist din sfera domeniului numit, sugestiv, „intelligence“.

Motivele nu țin doar de protecția informațiilor obținute de-a lungul carierei, de multe ori în mod ilegal, ci și de păstrarea prestigiului unei instituții nevoite să-și trăiască succesele în tăcere și eșecurile sub lumina reflectoarelor.

Spre deosebire de directorii civili ai spionajului, care vin din politică și se pot întoarce acolo, agenții operativi nu devin peste noapte membri ai unui partid. Este o regulă nescrisă pe care o vedem respectată aproape peste tot în lume.

Putem lua, nu la întâmplare, exemplul Statelor Unite ale Americii, principalul nostru aliat militar. Unde niciunul dintre directorii adjuncți pentru operații ai CIA (șefii așa-numitului Serviciu Național Clandestin) nu și-a scris vreodată memoriile complete, darămite să se apuce de politică.

Jose Rodriguez este printre puținii care au publicat ceva după retragerea din activitate, însă cartea lui e despre lupta contra Al Qaeda, nu despre bătălia dintre republicani și democrați.Regula nu se aplică, pare-se, și în România, țara unde totul e negociabil și orice e posibil.

Așa se face că unul dintre cei mai longevivi șefi ai Serviciului de Informații Externe, azi pensionar, a decis că a venit momentul să intre în politică. „Vreau să susțin principii și valori, nu persoane sau interese. Nu sunt pro cineva, după cum nu sunt anti cineva, sunt doar PRO România“, ne-a anunțat generalul Silviu Predoiu, într-o frumoasă zi de primăvară, pe pagina sa de Facebook.

Carevasăzică, fostul prim-adjunct al directorului SIE a devenit membru cu acte-n regulă în partidulețul cu nume de televiziune al fostului premier Victor Ponta.

Adică tocmai partidul celui acuzat de fostul președinte Traian Băsescu (despre care aflăm între timp, culmea ironiei, că a colaborat cu Securitatea) că a fost ofițer acoperit al aceluiași serviciu.

Dezvăluirea, făcută în toamna alegerilor prezidențiale din 2014, când domnul Predoiu era încă la butoane, a declanșat un scandal care n-a fost elucidat niciodată. Poate pentru că, la noi, nici scandalurile nu sunt ce sunt în alte părți.

Fostul șef al spionilor noștri nu e însă un simplu membru de partid. Este un militant vocal, care nu se dă în lături să atace guvernul, pe primul ministru și chiar pe Klaus Iohannis. Despre care domnul Predoiu are numai cuvinte grele.

Într-o postare pe Facebook, dumnealui se plânge că „România, ca stat (partener strategic !!!!), sau președintele ori premierul acesteia lipsesc cu desăvârșire“ din cartea fostului consilier național american pe probleme de securitate John Bolton.

Cu altă ocazie este și mai dur, referindu-se direct la declarațiile recente ale președintelui: „M-am săturat de cei care, folosind drept pretext pandemia, ne dojenesc cu degetul ca pe niște preșcolari obraznici, ne amenință cu privarea de libertate (căci asta este carantina) în baza unor suspiciuni, ne anunță confiscarea arbitrară de bunuri, ne răstesc instrucțiuni, refuzând un dialog rezonabil și, nu în ultimul rând, ne spun că suntem proști“.

După cum se vede, ambele critici sunt preluate copios nu doar de naiva noastră presă autohtonă, ci și de Sputnik, organul oficial al propagandei rusești.

Ceea ce ar trebui să-i dea de gândit unui fost prim-adjunct al directorului SIE. Asta dacă domnul Predoiu ar fi un ins obiectiv, nu doar un alt politruc de tip Ponta.

Dar cum s-ar putea abține când îl urăște sincer pe cel care l-a învins în 2014 pe fostul său subaltern, actualul său lider? Care i-a semnat apoi decretul de trecere în rezervă. Și care i-a refuzat, după cum aflu din surse demne de încredere, postul de consilier pe probleme de securitate națională.

Domnul Predoiu, căruia îi putem spune și generalul Păreroiu, are o poliță personală de plătit președintelui Iohannis. O să vedem la toamnă dacă răsplata va fi pe măsură!

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te