Unii comentatori europeni, care nu au pășit vreodată pe tărâm afgan, consideră acest fapt o recunoaștere a înfrângerii pe care au cunoscut-o și trupele sovietice în Afganistan, cele repliate de acolo în momentul când Moscova a înțeles că pretinsa democrație de tip socialist, impusă manu militari afganilor era respinsă instinctiv, de aceștia.
Ca unul care am poposit de câteva ori în Afganistan - observând modalitățile concrete de acțiune ale militarilor americani, britanici, germani, italieni, polonezi și români - am altă viziune.
Să nu uităm că intervenția militară americană a fost generată de o serie de patru atacuri coordonate de grupul terorist wahhab Al-Qaeda împotriva Statelor Unite, care au fost executate în dimineața zilei de marți, 11 septembrie 2001.
Am privit atunci, ca mulți alți pământeni, la televizor, în direct, prăbușirea turnurilor gemene din New York, înțelegând că astfel o filă a istoriei postbelice a fost întoarsă și va urma una cu o configurație necunoscută.
Când am pășit prima oară pe solul afgan, la Kandahar, am fost surprins de drama locuitorilor marcați de gesturile necruțătoare ale talibanilor, cei care au executat, fără milă, mii de afgani, pe stadionul de fotbal din Kabul, cei care au vegheat la pedepsirea publică a unor femei, prin lovirea lor cu pietre, până la moarte, cei care au impus tăierea brațelor unor bărbați, ca o înfricoșare a societății ce trebuia să se supună unor fanatici, care nu doreau, de pildă, ca fetele să meargă la școală, femeile să fie numite în posturi publice, soțiile să își expună chipurile străinilor, copiii să fie influențați de ce văd la televizor, doar să urmeze cursurile inițiate la moschei ș.a.m.d.
Am priceput și determinarea americanilor de a eradica terorismul cu pretext islamic. Veniseră în Afganistan - ei și aliații lor - în numele Statuii Libertății, iar o parte dintre ei ajungeau în morgile bazelor militare, înainte de a fi returnați, pe calea aerului, celor dragi, de acasă.
Iar cele mai dure confruntări se duceau în munți, în peșteri, zile și nopți, la ore neașteptate.
Țin minte că militarii germani, din forțele pentru operațiuni speciale, care cunoșteau limba localnicilor, purtau bărbi și se îmbrăcau precum afganii, plecau seara, cutreierau noaptea și dimineața reveneau în bază cu nu puțini talibani luați prizonieri și aduși la aliații americani, pentru obținerea de informații utile depistării locurilor în care insurgenții islamici se regrupau, aveau depozitele de muniție și arealurile de recrutare de noi fideli cauzei instituirii Statului Islamic Afganistan.
Spre cinstea lor și militarii români s-au remarcat nu doar în misiunile de patrulare - fiind apreciați de localnici pentru calmul lor, profesional, dar și pentru bunătatea sufletească, deoarece, fără ca să le ceară cineva, instinctual, din bun simț, din cei șapte ani cu bună educație primită acasă, țineau să le ofere copiilor afgani, întâlniți pe drum, apă, ciocolată, banane, din porția lor zilnică de mâncare - ci și în cele de încercuire, împreună cu militarii americani, în munți, a extremiștilor afgani, foarte bine înarmați.
Din cei 30 de militari români căzuți la datorie, în misiuni efectuate peste hotare, majoritatea covârșitoare au devenit o amintire pe pământ afgan.
Și felul în care au trecut Styxul a fost urmarea opțiunii talibanilor pentru atacuri lașe, săvârșite și prin detonarea de la distanță a unor dispozitive explozive improvizate.
Nu puțini lideri locali afgani au înțeles rostul prezenței acolo a trupelor române, fapt dovedit și de situațiile când informau pe comandanții succesivi ai batalioanelor române despre pericolul existent a doua zi, pe o anumită cale rutieră.
Semn că se delimitau de ambuscadele luptătorilor islamici, în a căror cauză nu mai credeau, pentru că au văzut de ce au fost în stare, când deținuseră puterea la Kabul.
Cu cine s-au confruntat aliații, în Afganistan?
Cu întunericul unei lumi încremenite în proiectul restrictiv al talibanilor.
Insurgenți islamici care au invocat și continuă să propage ideea că democrația nu este pentru afgani, că societatea de acolo trebuie să rămână la nivelul relațiilor de ordin tribal, utile unora, în detrimentul majorității populației.
Au impus americanii, în Afganistan, rigorile libertăților apărate în SUA? Nicidecum.
Cei care au optat pentru urmarea diferitelor forme de educare și apoi inserare în structura actualului stat afgan, și-au dorit să respire liberi la ei acasă.
Invocarea de către talibani a corupției unor oficiali afgani este omiterea cu premeditare a unei realități triste.
Nu puțini guvernatori ai provinciilor afgane sunt din vremea regimului taliban. Și-au plătit atunci menținerea în funcții, apoi au procedat la fel, dar mai subtil, și în vremea noului regim, încă la putere, la Kabul.
Din această perspectivă, după retragerea trupelor aliate, de la debutul toamnei din acest an, confruntarea militară ce va urma nu este pentru menținerea anumitor lideri afgani, la putere, în Kabul.
Ci pentru determinarea talibanilor să accepte evoluția societății din Afganistan, în care acum funcționează școli pentru fete și băieți, există instituții de stat unde contează pregătirea profesională universitară - dobândită în țară sau peste Ocean -, activează numeroși politicieni afgani tineri, care doresc dialogul și victoria înțelepciunii colective, bazată pe respectarea unor tradiții istorice, dar și pe promovarea unor proiecte publice în favoarea mai binelui celor 38 de milioane de afgani.
Talibanii NU au câștigat războiul.
Dar americanii au decis să pună punct - când au dorit, la data aleasă simbolic de președintele Joe Biden urmând o opțiune anterioară a predecesorului Donald Trump - unei prezențe militare ajunsă la final de mandat.
Potrivit Long War Journal - un proiect al Fundației SUA pentru Apărarea Democrațiilor -, din cele 325 de districte din Afganistan, talibanii controlează 76 sau 19%, iar forțele guvernamentale 127 sau 32%. Restul sunt contestate.
Se va reveni la situația din anii 1996-2001, când talibanii au condus Afganistanul? Nu.
Pe de o parte, războiul din Afganistan, cum afirma președintele Biden, niciodată nu a fost conceput ca o misiune pentru mai multe generații de americani.
Pe de altă parte, după cum preciza tot șeful superputerii lumii, SUA va sprijini în modalități multiple dezvoltarea societății afgane.
Dureri de cap vor avea alte state.
1. Pakistanul, care i-a convins pe talibani să încheie un acord cu administrația Trump, ar avea strategic de câștigat, dacă puterea talibanilor s-ar instala la Kabul, dar nimeni nu poate garanta că insurgenții islamici - care au folosit mult timp teritoriul pakistanez pentru adăpost, refacere a forțelor lor militare, dotare, instruire și planificare a unor noi incursiuni în Afganistan - nu vor lua ulterior decizii fără știrea ServiciiIor de Informații pakistaneze - ISI.
2. India rămâne un pur observator al evoluțiilor, la nivel înalt, din Kabul, fără nicio posibilitate de implicare.
3. China, cu investiții aparte în Afganistan, nu poate privi spre ipoteticul nou regim taliban decât ca o sursă de îngrijorare, pentru un posibil export de extremism în celebra zonă Xinjiang, un teritoriu autonom din nord-vestul Chinei, o vastă regiune de deșerturi și munți, unde trăiesc multe grupuri minoritare etnice, inclusiv poporul uigur turc. Acolo trăiesc 12 milioane de uiguri, majoritatea fiind musulmani.
4. Rusia este privită cu ostilitate de talibani. Diplomații ruși prezenți, în luna martie, la o reuniune cu omologi americani, chinezi și pakistanezi, unde se aflau și emisari ai guvernului de la Kabul, dar și ai talibanilor, au susținut - împreună cu colegii din SUA, China și Pakistan - că nu sprijină intenția talibanilor, de a crea Emiratul Islamic Afganistan.
5. Iranul va fi între ciocanul pakistanez și nicovala talibană, dar, cel puțin până acum, a reușit păstrarea unor canale de comunicare cu toți cei care luptă pentru menținerea sau dobândirea puterii la Kabul.
Cât despre retragerea militarilor români din Afganistan - confirmată de Nicolae Ciucă, comandantul primului batalion românesc trimis în Afganistan, pentru ca să fim acceptați în NATO, acum ministrul apărării - ar fi dezirabilă o ceremonie aparte, într-un cadru adecvat, pentru ca națiunea română să nu uite un adevăr dur.
Militarii români din forța expediționară trimisă în Afganistan au fost acolo, departe de casă, pentru a fi liniște, pace, securitate și prosperitate, la granița de est a NATO, inclusiv în România.
