Pentru marți, 16 februarie 2021, generalul american Philip M. Breedlove, ex-comandant suprem al Forțelor Aliate din Europa/SACEUR, aflat acum în rezervă, fiind senior consultant pentru compania Lockheed Martin, a planificat, pe agenda sa publică, un eveniment online aparte.
Este vorba de o masa rotundă online, la care va participa și autorul acestor rânduri, proiectată ca o oportunitate, pentru a aborda și nuanța chestiuni geopolitice ce influențează securitatea regională din zona Mării Negre.
Un areal căruia i s-a acordat o atenție diminuată, în comparație cu aceea focalizată pe defensiva statelor aliate și partenere limitrofe Mării Baltice.
Rusia - cu o armată având un efectiv de 900.000 militari activi, la care se adaugă 2.000.000 de rezerviști - este principala sursă de preocupare pentru celelalte state riverane la Marea Neagră.
Unele sunt membre ale NATO, precum Turcia - cu o armată de 437.000 de militari, sprijiniți, la nevoie, de 380.000 de rezerviști, România - cu un efectiv oficial de circa 65.000 de militari, cărora li se pot alătura, în situații de criză, circa 53.000 de rezerviști - și Bulgaria, care are aproximativ 26.000 de militari activi și 3.000 de rezerviști.
Alte țări riverane, cele mai afectate de vecinătatea cu Federația Rusă, sunt Ucraina - cu 255.000 de militari activi și peste 1.000.000 de rezerviști - și Georgia, care are o armată de aproximativ 38.000 de militari activi.
Generalul Breedlove este cunoscut pentru faptul că, pe timpul președintelui Obama a contribuit la dezvoltarea strategiei pentru flancul de Est al NATO.
Tot el a depus mărturie, în comisia pentru forțele armate, a legislativului american, în legătură cu teama resimțită de liderii Estoniei, Letoniei și Lituaniei, de a nu fi țările lor victime ale unei surprinderi strategice inițiată de Moscova, pentru ipotetica refacere a frontierelor sovietice, conform unei obsesii încă actuale la Kremlin.
Prezența grupurilor multinaționale de luptă dislocate de NATO în cele trei state baltice - ca și rotația escadrilelor aliate pentru apărarea spațiului aerian al celor trei țări - constituie, principial, două modalități dinamice, concrete, de descurajare a unei agresiuni răsăritene, o sintagmă actualizată de anunțarea înființării unei noi divizii rusești, în zona Kaliningrad.
La sud de statele baltice, Polonia, cu o armată de 125.000 de militari, a optat pentru o apărare care ia în calcul lecția dureroasă învățată în ultima conflagrație mondială, când agresiuni militare au fost declanșate atât din estul, cât și din vestul țării.
Și pe teritoriul polonez există un grup multinațional de luptă al NATO, a cărui tărie este dată de contingentul american și la care participă și militari români.
După cum se poate înțelege, toate cele patru țări aliate, cu ieșire la Marea Baltică, Estonia, Letonia, Lituania și Polonia, care găzduiesc pe teritoriile lor mii de militari aliați, nu vor fi deloc singure în cazul unei agresiuni inițiate prin surprindere.
Pentru necunoscători sunt utile câteva precizări. Comandamentul Forței Comune aliate, în anul 2021 este la Napoli și este susținut de următoarele elemente de comandă și control: Corpul de Reacție Rapidă al Turciei, pe plan terestru; FRAMARFOR, pe plan maritim, asigurată de Franța; avioanele americane aflate la Ramstein, pentru concretizarea articolului 5 din NATO și pentru răspuns la situații de criză; nu în ultimul rând forțe pentru operațiuni speciale, asigurate de Belgia, Danemarca și Olanda.
Conform deciziei aliaților, Forța de Răspuns a NATO are un efectiv de 40.000 de militari, desfășurarea acestora fiind posibilă între două la șapte zile. Vârful de lance al forței aliate mai sus menționate este grupul operativ comun de înaltă pregătire, care cuprinde o brigadă multinațională, cu un efectiv de 5.000 de militari, structurat pe cinci batalioane de manevră, susținute, funcție de situația apărută, de forțe aeriene, maritime și speciale.
Sosirea rapidă a acestei unități militare aliate, în țara amenințată cu o invazie militară ar trimite un mesaj clar oricărui potențial agresor: „orice încercare de a încălca suveranitatea unei națiuni NATO va avea ca rezultat un angajament militar decisiv al tuturor națiunilor aliate”.
Pentru statele membre ale NATO riverane la Marea Neagră, într-o situație de criză internațională în zona unde se află Turcia, România și Bulgaria, Forța de Răspuns a NATO va acționa în mod similar.
Pentru țările partenere ale NATO, din același areal maritim, precum Ucraina și Georgia, sprijinul nu poate fi decât moral, politic, economic, iar pe plan militar doar prin instruirea militarilor din cele două state, în locații depărtate de granițele lor cu Rusia și prin livrarea unor echipamente și tehnică de luptă.
Luând în calcul noi posibile acțiuni militare ale Rusiei, în primăvara acestui an, Ucraina a anunțat că va construi două noi baze navale, în regiunea Mării Negre. Una va fi construită pe litoralul nordic al Mării Negre, deoarece Moscova nu a renunțat la intenția de a prelua controlul integral al țărmului de nord al acestei mări.
În semn disuasiv, cu câteva săptămâni în urmă, anul trecut, parașutiști militari britanici au desantat într-o zonă aproape de litoralul ucrainean - ca într-un posibil cap de pod.
De aceea a și anunțat marți, 9 februarie 2021, premierul ucrainean, Denys Shmyhal, la sediul NATO de la Bruxelles, că Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord va ajuta financiar Ucraina, iar lucrările la cele două baze navale vor începe în curând.
A doua bază navală va fi amplasată la Marea Azov, care, în viziunea Moscovei ar putea deveni o mare integral controlată de Federația Rusă.
Probabil că Marea Neagră va fi o zonă de interes strategic real pentru NATO, atunci când secretarul american al apărării Lloyd Austin va participa pe 17 și 18 februarie 2021, la reuniunea miniștrilor apărării din statele membre ale NATO, organizată la noul sediu al Alianței, la Bruxelles.
Merită reamintită opțiunea anterioară a Pentagonului ca distrugătoarele USS Porter și USS Donald Cook să conlucreze cu aliații și cu marina militară ucraineană în Marea Neagră, în luna ianuarie 2021.
Ambele nave de război americane, împreună cu un avion de recunoaștere P-8A, au acționat împreună cu două fregate turcești și avioane de vânătoare F-16, într-un exercițiu de război integrat de suprafață, aerian și subacvatic.
Ulterior, distrugătoarele au plecat după 17 zile, dar împreună au marcat una dintre cele mai mari desfășurări ale marinei militare a SUA, în Marea Neagră, din ultimii ani.
Să luăm în calcul și faptul că Forțele Aeriene ale SUA au dislocat luna trecută drone MQ-9 Reaper la baza aeriană Campia Turzii, pentru a suplimenta capacitățile aliate de supraveghere a Mării Negre.
În sfârșit s-a înțeles și la sediul NATO, în urma analizării datelor obținute prin satelit și coroborate cu alte surse de informații clasificate, că există o acumulare de forțe și mijloace militare rusești semnificative în Marea Neagră, fiind, de pildă, acolo, o prezență navală mai mare a Federației Ruse, în anul 2021.
Generalul Tod Wolters, actualul Comandant Suprem al Forțelor Aliate din Europa / SACEUR recunoștea recent că între Rusia și China a apărut un „parteneriat de conveniență”, care este destinat să promoveze interesele reciproce, ale Moscovei și Beijingului „și că avansarea lor ar putea fi în detrimentul Europei”.
Pe de o parte, NATO acuză Rusia că vrea să destabilizeze comunitatea euro-atlantică, prin recurs la noi arme nucleare, atacuri cibernetice și acțiuni sub acoperire.
Pe de altă parte, Uniunea Europeană vede China ca pe un rival pentru influență, dar și ca pe un partener comercial.
România este în situația de a face o veritabilă echilibristică geopolitică, în contextul în care doar președintele țării, ministrul de externe și cel al armatei sunt factori de decizie cu o continuitate și stabilitate în arena politică internă și vizibilitate internațională certă.
Toți trei sunt pro-NATO, ministrul apărării urmând a lua notă de poziția noului secretar american al apărării, la reuniunea anunțată pentru 17 și 18 februarie 2021.
Dar, de pe margine, din arealul celor aflați acum la peluze, unii uită că în sistemul de informații, ca și în presa militară, inteligența nu este pe grade și pe foste funcții. Altfel nu ar pune în spațiul public, pentru internauți, ironia că acele patru structuri ale NATO, unele operaționale, altele în curs de instalare pe teritoriul țării noastre, nu au fost înființate ca să ne apere de...rachetele rusești.
Am activat la Comandamentul Multinațional de Nord-Est, din Polonia, unde am înțeles că asemenea structuri deprind aliații să înțeleagă sistemul nervos de conexiuni, din cadrul NATO, care pot genera, menține și amplifica reacții multiple, covârșitoare, la așa numita surprindere strategică realizată de un adversar cunoscut.
De ani buni, după ocuparea militară rusească a peninsulei Crimeea observ că apar și apoi dispar promotori ai semnalării pericolului căderii „drobului de sare" peste țările aflate la granița de est a NATO. Asta în logica ultimei conflagrații mondiale, a singurătății strategice a multor state europene sacrificate atunci de pofte imperiale centrale și est europene. Acum există obsesia comparării situației Europei din anul 2021, cu aceea din perioada 1938-1940.
Cei care nu au alte soluții realiste pentru defensiva națională - ca parte a apărării NATO și a politicii Alianței de descurajare a oricărei agresiuni împotriva unui stat aliat - se complac în rolul gâștelor sacre ale Capitoliului din Roma, care ar fi dat alarma și ar fi asigurat romanilor, prin semnalarea lor, victoria militară asupra galilor.
Deși, în realitate sunt doar defetiști autohtoni, decuplați de la fluxul de date asigurat de NATO pentru cetățenii spațiului euro-atlantic. Decuplați de prejudecăți și apetitul pentru invocarea repetată a "drobului de sare."
Rusia poate ajunge, cu blindatele, din Transnistria, în circa șapte ore la Prut, unde este frontiera NATO și ar trebui - susțin defetiștii - să avem din plin ceea ce lipsea armatei ucrainene la confruntarea cu forțele ruse, în Donbas. Dar avioanele de bombardament, de la Mihail Kogălniceanu pot survola Tiraspolul în cel mult patru minute, doar așa, ca semnal aerian de bună și necesară pace.
China poate fi tentată să invadeze Taiwanul, sau să încurajeze agresiunea comuniștilor nord-coreeni în sudul peninsulei Coreea, dar Japonia, Coreea de Sud, Australia și SUA constituie în zonă o alianță de facto și o defensivă deja puternică, dovadă fiind operațiunile desfășurate acum de cele două grupuri de luptă ale portavioanelor nucleare americane Theodore Roosvelt și Nimitz, la care forțele navale ale Beijingului nu au practic cu ce să răspundă.
Și ar mai fi un detaliu, omis de defetiștii de serviciu.
Oricât ar fi de disciplinați generalii activi ruși și chinezi, ei nu sunt lipsiți de luciditate.
Trăim într-un război vizibil, cel oratoric. Dar epoca în care un scelerat poate declanșa ireparabilul a trecut.
Cât despre cei ce aruncă și azi cu noroi, în profesioniștii militari români, sub diferite pretexte, unele chiar infantile, nu pot scrie decât că în august 1968, brusc și-au adus aminte cetățenii români că au armată, una care îi poate apăra de pericolul și consecințele unei invazii sovietice, iar în decembrie 1989 junii strigau „Armata e cu noi!"
Vom trăi și vom vedea spre ce se îndreaptă lumea marcată de potențiale zone de viitoare confruntări militare, cu mențiunea că la Washington D.C., la Beijing și chiar la Moscova, niciun lider realist nu își dorește ceea ce ar pierde națiunea sa, în cazul unei confruntări militare, chipurile declanșate de un accident militar.
A nu se uita că funcționează telefonul direct al Comandantului Suprem al Forțelor Aliate din Europa cu șeful Statului Major al Armatei Ruse.
Deocamdată, populația Planetei Albastre merge în pas bine măsurat, spre vaccinare.
__________
Ion Petrescu este analist militar.
