Despre antisemitism. O victorie amară
Ieri, negaționistul notoriu Vasile Zărnescu a fost condamnat, în primă instanță, la un an și o lună de închisoare cu amânarea pedepsei și termen de supraveghere doi ani, pentru negarea Holocaustului. Un altul, însă, a scăpat recent de urmărirea penală.
Prima condamnare în România pentru negarea Holocaustului i-a făcut pe unii să acuze îngrădirea libertății de exprimare sau chiar că – vezi, Doamne – dacă nu știm istoria cu totul și spunem „1.000 de victime” în loc de „1.001”, înseamnă că negăm Holocaustul.
În grupurile unde am postat un link către textul despre condamnarea lui Zărnescu, m-am trezit cu destule comentarii de tipul: „Eu sunt convinsă că cei mai mulți au fost omorâți de Stalin! Bunicul a spus că este o minciună și o farsă istoria genocidului.”, „Totul este o piesă de teatru pusă la cale de evrei pentru a cere despăgubiri.”, „Băi, oameni, dacă mai citiți istoria, cu toate că multe cărți care spuneau adevărul au fost retrase de cei interesați, s-ar putea să dați dreptate acestor oameni care neagă Holocaustul și care sunt bine informați”.
Au fost mai mulți cei care au salutat condamnarea lui Zărnescu, așa șchioapă cum e ea. Procurorul ceruse trei ani de închisoare cu executare și retragerea cărții în care Zărnescu nega Holocaustul. A primit doar un an și o lună. Și nu va face închisoare dacă va sta liniștit în următorii doi ani.
Ceea ce și mai puțini știu este că, în 2 februarie, cu trei zile înainte de sentința premieră în cazul Zărnescu, o altă instanță de judecată a admis cererea unui procuror de renunțare a urmăririi penale în cazul lui Șerban Suru. Acesta se intitulează șef al Mișcării Legionare, a făcut comemorări în pădurea unde au fost împușcați Codreanu, „nicadorii”, „decemvirii”, s-a fotografiat făcând salutul fascist.
De ce a decis procurorul să renunțe la urmărirea penală? Că a fost doar o manifestare de admirație și nostalgie față de Mișcarea Legionară. Că nu s-au iscat conflicte. Prea multe costuri pentru stat, pentru doar trei ani (maxim) de pedeapsă.
Manifestările lui erau în limitele libertății de exprimare.
Deci, înțeleg eu așa: e libertate de exprimare să ridic în slăvi criminali. Oameni care au omorât oameni. Care s-au lăudat că au omorât oameni.
Știți câte dosare penale pe infracțiuni privind negarea Holocaustului, constituire de organizații fasciste, promovarea cultului persoanelor vinovate de genocid sau criminali de război erau deschise anul trecut? 65. Știți câte au fost trimise în judecată? Unul singur. 17 au fost soluționate prin clasare, cinci prin renunțarea la urmărirea penală.
Așa că tare mi-e teamă că decizia de condamnare a lui Zărnescu în primă instanță este doar o victorie amară. Iar statul român chiar ar trebui să pună și combaterea negaționismului pe lista de priorități.
Că negaționiștii și fanii fascismului românesc nu se vor simți nicidecum descurajați după decizia în cazul Zărnescu, ci vor urla mai tare că sunt prigoniți. Acum au și prin Parlament aleși care să le țină isonul.
