De ce stăm pe loc de 30 de ani? Daea

Răzvan Chiruță
DE Răzvan Chiruță | Actualizat: 09.11.2018 - 07:09

„Ce blestem o fi pe poporul ăsta de a ajuns să aleagă între doi foști comuniști?“, spunea Traian Băsescu, în celebra confruntare a prezidențialelor din 2004, când în turul doi românilor le rămăsese să aleagă între fostul marinar și Adrian Năstase.

SHARE

Dar viitorul președinte al României nu a cuprins atunci toată realitatea, pentru că adevăratul blestem al acestui popor este acela că, deși au trecut treizeci de ani de la căderea regimului comunist, încă este controlat la cel mai înalt nivel nu doar de doi, ci de zeci de foști activiști și nomenclaturiși de-ai lui Ceaușescu. 

România nu a reușit, în trei decenii, să se descotorească de oamenii care au menținut la putere un sistem criminal, nu a reușit să scape de slugile care au contribuit la devalizarea morală a țării, nu a reușit să se debaraseze de complicii pentru care furtul, pilele, disprețul față de cei care nu se descurcă, traiul luxos printre săraci au rămas un mod de viață din ’80 până azi.

Nu doar că nu i-am îndesat, cu un șut în dos, cât mai adânc în lada de gunoi a istoriei, ci le-am îngăduit să ne captureze cu și mai multă forță, cu și mai multă agresivitate, până la nivel de guvern. 

Dintre numeroasele nume ce pot fi amintite aici, mă voi opri la incredibil de longevivul comunist Teodor Meleșcanu, ministru de Externe de mai multe ori și chiar director al Serviciului de Informații Externe. „Diplomatul“ a fost încă din tinerețe un aprig susținător al opresiunii socialiste, inclusiv a infamei naționalizări. Colegul meu Petre Bădică a dezvăluit anul trecut că, într-o lucrare de diplomă din 1966, Teodor Meleșcanu justifica oportunitatea și necesitatea confiscării abuzive a proprietăților, realizată de comuniști după metoda sovietică. Ministrul din România democrată de azi susținea acum 52 de ani „falsitatea și inconsistența“ argumentelor „juriștilor burghezi“ împotriva naționalizării.

Sluga infractorilor și spaima justiției pro-europene, Tudorel Toader a fost procuror comunist între 1986 și 1990. Iar metehnele și limbajul dobândite în acea perioadă se văd până în ziua de azi, căci se comportă mai degrabă ca un prim-secretar de județeană PCR decât cu un ministru dintr-o țară UE.

Newsweek România a refăcut, în ediția de față, trecutul comunist al unui alt ministru popular printre necunoscători. Petre Daea a fost un comunist zelos, reiese din documentele de arhivă, un activist de nota 10 în slujba sinistrului regim care a distrus România timp de 45 de ani. 

Între 1976 – 1979, a urmat „cursurile universității politice și de partid“, iar între 1982 – 1983, s-a întors la Academia de Partid „Ștefan Gheorgiu“, pe care a absolvit-o cu 10 pe linie.

Încă de atunci, Petre Daea s-a dovedit un slujitor fidel stăpânilor săi de moment, căci asigura secretariarul Comitetului Central al PCR că „am continuat să studiez pentru a-mi ridica nivelul politic și idoleogic“. 

Ideologie care nu le-a folosit la nimic fermierilor și țăranilor care anul ăsta au pierdut sute de mii de porci.  

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te